UN FRAGMENT DIN CARTEA LUI TRAIAN „DE BELLO DACICO” GĂSIT ÎN TRANSILVANIA

Autor: Miron SCOROBETE

Uluitor!
Veţi urmări acţiunea unui roman inexplicabilă raţional.
Pentru înţelegerea mai uşoară a enigmei ce urmează, ne imaginăm un scenariu simplificat la maximum.
Eu scriu o carte despre Groenlanda. Un exemplar este depus la Biblioteca Naţională din Capitală. Cu timpul, cartea mea dispare fără urmă. Într-un viitor îndepărtat, se găseşte un fragment din ea, dar unde? Nu aici, unde cartea a fost scrisă, nu la Bucureşti, unde ea a fost în Bibliotecă, ci… în locurile despre care ea scrie, în Groenlanda!
Imposibil de explicat. Dar, să vedem ce s-a petrecut în realitate.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Niccolò Vecchietti, poet și latinist din Cologna Veneta (Verona), publica un text incredibil: un fragment din cartea lui Traian „Commentarii de bello Dacico”, operă dispărută fără urmă încă din Antichitate.
Cum ajunsese în posesia nepreţuitului text?
Un cunoscut şi concitadin al său, agronomul și umanistul Bartolommio Fornasa, dintr-o călătorie pe care o făcuse în Transilvania, a adus cu el un codice vechi pe care îl găsise acolo într-o mânăstire. Acesta, cam de pe vremea Codicelui Voroneţean, conținea o culegere de cuvinte ale Părinților Bisericii. Printre acestea însă se aflau și două citate ale unor celebri autori păgâni, unul provenind din „De bello Gallico” (V,25) a lui Cezar, iar celălalt din cartea a III-a a pierdutelor „Commentarii de bello Dacico” ale lui Traian.
Iată citatul din Traian:

„Interim Daci nuntios in omnes partes dimiserunt et paucitatem nostrorum militum suis praedicaverunt ac in aeternum sui liberandi facultas daretur. Deinique magna moltitudine peditatus coacta ad castra Romanorum apud Apulum venerunt. Prima luce productis copiis, duplicem aciem ordinavi et consilium hostium expectavi”.

Adică:
„Între timp dacii trimiseră mesageri în toate părțile și anunțară inconsistența trupelor noastre și că li se oferea ocazia de a se elibera pentru totdeauna. Și astfel, după ce au adunat o mare mulțime de trupe de infanterie, se îndreptară spre tabăra romanilor, în apropiere de Apulum. În zorii zilei, după ce am adunat trupele, le-am dispus în două rânduri și am așteptat inițiativa inamicului”.

Ulterior, Codicele a avut soarta cărţii lui Traian: a dispărut şi el.
Ne întrebăm: nu era mai bine ca italianul să nu-l fi găsit? Noroc totuşi că fragmentul a apucat să fie tipărit, deci salvat de la pieire, nouă revenindu-ne bucuria de a vi-l oferi în acest roman de formulă SF.

Sintetizând, facem o constatare de care să te cruceşti.
Deci.
La Roma, învingător, Traian, luând exemplul lui Cezar cu galii lui, narează la rându-i într-o carte războaiele sale cu dacii săi. Cartea, fireşte, e aşezată la locul cel mai de onoare din fantastica bibliotecă ridicată de împărat în For cu ambiţia mărturisită de a o eclipsa pe cea din Alexandria.
Biblioteca avea două corpuri de clădire, unul pentru scrierile în limba greacă, iar celălalt pentru cele în limba latină, o raritate bibliografică constituind-o colecţia de opere scrise pe plăci de fildeş. Între cele două clădiri se înălţa Columna, cu posibilitatea ca de la etajele bibliotecii să fie văzute episoadele sângeroaselor războaie sculptate pe ea. Astfel, cartea lui Traian era de fapt subtitrarea „filmului” de pe Columnă.
Numai că un fragment, nu unul oarecare, unul anume, se desprinde din carte. El nu e mulţumit nici cu locul unde cartea a fost scrisă, nici cu vitrina imperială în care a fost aşezată, ci o ia la drum, străbate mii de mile ca să ajungă în locul despre care textul scrie, între cei pe care textul îi evocă. În Transilvania adică.
Aţi citit, desigur, despre peştii care străbat mii de kilometri în susul fluviilor, sărind pe contrasens cascade enorme, ca să ajungă să-şi depună icrele într-un singur punct de pe glob, acolo unde ei îşi au obârşia.
Asta face fragmentul nostru.
Numai că, constatarea, pe lângă că ne tulbură, naşte alte întrebări.
În fragment e menţionată o singură localitate: Apulum.
Acelaşi Apulum în care, cândva, îşi va face intrarea triumfală Malus Dacus, cel care va reconstitui unitatea Daciei vechi.
Acelaşi Apulum în care, într-un viitor îndepărtat, va fi sacrificat Horea Rex Daciae.
Acelaşi Apulum în care, într-un viitor şi mai îndepărtat, se va reface Dacia reîntregită.
Ce viziune profetică a avut Traian când a scris că acolo dacilor „li se oferea ocazia de a se elibera pentru totdeauna.”?
Ce fir nevăzut le leagă pe toate acestea într-un lanţ la fel de unic şi la fel de misterios precum cel al ADN-ului?
Dar ne oprim pentru că întrebările încep să se rotească în jurul axei lor.

( Ne-am slujit în textul prezent de informațiile prețioase preluate de la Istoria cu Mari, căreia îi aducem mulțumirile cuvenite).

În imagine: Castrul roman Apulum.

 

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on RedditEmail this to someone