Statuia „proștilor”

Cumințenia Pământului cuprinde în esență, non-frumusețe și non-inteligență – asta nu înseamnă urâțenie sau prostie (vezi analiză lui C. Noica – puțin neterminată şi neconcludentă, dar decisivă pentru interpretarea sensului statuii). În traducere biblică, cel mai potrivit echivalent semantic al statuii e în sintagma Fericirilor, aceea de „Săraci cu duhul”, formulă teologică ce nu are în nici un caz semnificația de prost, ci de inteligent smerit (v. Biblia B. Anania). Spiritual vorbind, statuia e prototipul „săracului cu duhul”.

Brâncuși știa să sculpteze și frumusețe pustiitoare, și inteligență abisală, dar prin negația lor la nivel estetic dă o lovitura devastatoare rațiunii. Faptul că statuia are o singură ureche sau un sân coborât vrea să sugereze o frumusețe non-provocatoare, cuminte, iar ideea de non-inteligență e cel mai bine conturată de C. Noica, care îi dă în schimb puterea înțelepciunii, prin ideea de Sophia.

„Frumusețea”, amplificată azi, prin toate mijloacele, goală de conținut, ostentativă și evidentă, tulbură; e inutilă și obositoare, în timp ce la nivel uman „inteligența”, are aproape întotdeauna ceva rău sau pervers în ea. De aceea, prin negarea acestora, statuia e Cumințenie.

Mai e aspectul sexual, cumul de fapte de mai sus; salvator, cei mai mulți critici îi conferă statuii statutul de androgin, adică poziția omului în Eden și după reintegrarea lui în Rai după cădere: rațiune pură (în nici un caz cea kantiană), „neinteligentă”, „nefrumoasă”, şi „asexuală”.

„Gânditorul” în schimb, pe bună dreptate, e macho-ul metafizic al pre-istoriei noastre, situat într-o cu totul altă latură filosofică, pe care totuși, foarte mulți, din foarte multe țări, sunt încă invidioși.
Dar vedeți, o legătură între tocmai cele două statui nu e posibilă, fiindcă metafizic și antropologic, Cumințenia e mult anterioară Gânditorului. Adică Brâncuși e anterior preistoriei.
Aici e arta „abisală”, de fapt universală (implicit atemporală) a autorului.

(Nu țin să mă laud, dar nici nu voi să fiu luat de snob; verificabil, eu am poza de profil cu Cumințenia Pământului binișor înainte de toată tevatura publică (inutilă și cretină) legată de ea, pentru că ăsta e idealul omului în viață; nu mă pricep la literatură, dar la metafizică, puțin da: Idiotul lui Dostoievski e probabil echivalentul literar al Cumințeniei)
………………………………………………………………………………………………………………………………..
A fost cândva, intermediată de Haig Acterian, coleg de liceu cu M. Eliade şi Director TNB (mort pe front în WW2), o întâlnire de gradul 7, între Brâncuși și Țuțea, la hotel Bulevard, în 1938. (azi e închis și, locuind aproape, am încercat să obțin registrele hotelului să identific camera, demers inutil fără pile).
Dialogul lor e aici:
http://clujaxio.ro/…/un-dialog-inedit-cand-p-tutea-il-inta…/

Trec aproape în fiecare zi pe lângă hotel și încerc să rememorez, neafectiv, întâlnirea unde, probabil singura, marele filosof a rămas inexplicativ; atunci era doar filosof și se confrunta pesemne pentru prima dată cu marea antropologie română, reprezentată de Brâncuși. După închisoare a primit-o, indirect, în cea mai autentică formă, astfel că a scris-o, pe ea, antropologia română creștină, în cea autentică formă.

Vasile Dolean

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on RedditEmail this to someone