A must see: Bohemian Rhapsody

Într-o epocă în care filmele bune sunt rara avis, Bohemian Rapsody face notă discordantă bifând una dintre cel mai solide şi autentice realizări artistice din ultimii – şi probabil următorii – ani. Multele recenzii negative din sfera internă şi internațională sunt nedrepte şi inepte pentru că ignoră scopul şi posibilitățile unui astfel de act artistic, acela de a surprinde esențele: personajului principal, ca om şi solist Queen, a muzicii trupei şi relațiilor dintre membri ei. A visa la o redare fidelă, cronologică şi factuală a unor existenţe complexe cum au fost cele ale lui Freddie Mercury şi trupei Queen, într-o compoziție cinematografică de 2h, e o absurditate.


Chitaristul Brian May și toboșarul Roger Taylor la premiera filmului Bohemian Rapsody

Freddie Mercury este surprins însă în toate ipostazele lui fundamentale: o inteligență sclipitoare, de o ironie fină şi caldă, pe un dialog elevat, iar apoi, capacitatea de creație artistică fenomenală, ce îşi capătă însă valorizarea doar în cadrul Queen. E o scenă emblematică în care solistul, spășit, după ce a trădat formația pentru o cariera solo pe mulți bani, se întoarce şi recunoaște în faţa colegilor de trupă: „Am angajat o mulțime de artiști (instrumentiști) extraordinari la Munchen, care făceau exact ceea ce le spuneam. Şi tocmai asta a fost problema”. Freddie, fără ceilalți membri Queen, fiecare cu o personalitate uriașă, ar fi fost un artist dulceag şi spălăcit, fără forţă şi relevanță, exact cum a fost tratat în tinerețe sau cum a ieşit albumul lui solo de la Munchen. Invers, toată puterea instrumentală şi compozițională a celorlalți membri ar fi fost departe de succes fără vocea sau aranjamentele muzicale ale solistului.


Basistul trupei, John Deacon, autor al unor piese celebre precum I want to break free sau Another one bites the dust, s-a retras din muzică şi din viaţa publică la puţin timp după moartea lui Freddie.

Homosexualitatea a definit viața artistului, până la moarte. Acesta e un punct central al filmului, şi marea drama a personajului. Freddie nu a fost un homosexual „din naștere”, ci dobândit, fiind abuzat în jurul vârstei de 14 ani, în internat. De aceea, instinctiv, aplecarea lui primară e spre femeie, Mary Austin, cu care se va logodi şi îi va compune, din dragoste şi vinovăție, celebra Love of my life. Chiar după despărțirea ce a urmat când Mercury şi-a recunoscut orientarea sexuală, ei îi va fi aproape toată viaţa şi îi va lăsa marea parte a averii sale, inclusiv celebra casă în care a trăit şi a murit. Toți amanții lui Freddie au urât-o pe Mary, de la Paul Prenter la Jim Hutton, Freddie însuși explicând acest lucru: „Nimeni din iubiții mei nu poate înțelege de ce o iubesc pe Mary. E pur şi simplu de neînlocuit”. Asta reflectă marea dramă a artistului, prins între două lumi: afecțiunea şi înțelegerea femeii sunt unice pentru el, sufletul intim al unui bărbat e inextricabil legat de ele, dar dorinţa fizică a căpătat altă direcție.

Astfel, artistul se afundă teribil în drama singurătății, ipostază foarte bine surprinsă în film (ne amintim de Cioran ce spunea că puterea unui om e reflectată de capacitatea de a îndura singurătatea), iar Freddie încearcă să-i riposteze cu petreceri extravagante şi promiscue, dublate de o viață deșucheată în barurile gay. Mutând-se în Munchen, oraș al frivolității şi emblemă a revoluției sexuale din Germania anilor ’70-’80, pe care el însuși îl numea „capitala păcatului cu P mare” a ajuns să se culce cu zeci de bărbați, cu mulți dintre ei neschimbând măcar o vorbă. Aici se pare că s-a şi îmbolnăvit, iar filmul sugerează acest lucru.

Emblematică pentru viața artistului din această perioadă e piesa solo Living on my own, ce reflectă în versuri singurătatea, pe fondul unor imagini ce par a o contrazice. Clipul e filmat în acea perioadă, într-un club din Munchen, chiar la petrecerea la care Freddie şi-a sărbătorit ziua de naștere, cu tematica „black and white”; cu toate că sunt blurate, secvențele nu sunt recomandate pudibonzilor. Coregrafia a fost filmată a două zi după petrecere, în același decor, Freddie purtând același costum de general bavarez precum în film. Nu întâmplător, clipul a fost difuzat după moartea artistului, ce nu şi-a recunoscut niciodată în mod public homosexualitatea.

Punctul de cotitură pentru viața solistului și al trupei este concertul Live Aid din 1985, pe care îl prind în ultima clipă, moment ce reunește Queen după escapada solo a lui Freddie. Cu toate că nu au mai cântat de bună vreme împreună, muncesc asiduu zile în șir și produc probabil cea mai bună reprezentație live din istoria rock-ului. Filmul se oprește aici, îngrămădind o sumă de evenimente posterioare în această limită, fapt ce nu alterează cu nimic esența lucrurilor, în ciuda criticilor.

Queen la Live aid, probabil cea mai bună prestație live din istoria rock-ului. Filmul Bohemian Rapsody se concentrează intens pe acest moment, iar concertul este replicat în film cu o fidelitate terifiantă.

Ceea ce a urmat amintim noi: succesul Live Aid explodează vânzările de albume, iar mașinăria de muzică Queen, motivată din nou, intră în studio, rezultând unul din marilor lor albume, A Kind of Magic, cu turneul subsecvent Magic Tour, unul dintre cele mai mari din istoria muzicii, peste un milion de spectatori într-o vară, stadionul Wembley marcând, cu casa închisă, două seri de concerte succesive. Freddie şi-a stabilizat viața după Live Aid, având companion până la moarte pe Jim Hutton, prezent în film, dar compozițiile sale întră într-un alt registru, marile hituri aparțin de acum celorlalți, cu Freddie pe post de un veritabil producer.

Dincolo de toate acestea, ceea ce rămâne este the Miracle of Queen, o muzică unică, neîncadrabilă, şi neimitabilă, la fel ca cei ce au produs-o.

Mai amintim prestația extrem de credibilă şi convingătoare a actorilor, ce au muncit enorm pentru a intra în pielea personajelor reale, senzația că ești în mijlocul trupei Queen în momentele lor febrile de creație sau dispută fiind grozav de reală. A contribuit la aceasta şi implicarea directă în scenariu a membrilor Brian May şi Roger Taylor, care i-au asigurat autenticitatea.

 

Vasile Dolean

 

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on RedditEmail this to someone