Abstracția ucide

„A trebuit să moară oameni” (K.W. Iohannis)

La mine la ţară, în Bistriţa, într-un vechi sat cu rezonanțe dacice, de Rebreni, exista printre altele – oamenii trăiau prin proverbe atunci („povesti şi doine, ghicitori, eresuri”), unul deosebit de înțelept: „Omul de năcaz, e şi de păcat”. Adică omul care suferă o pagubă, o dramă, o tragedie, e emoțional predispus spre a identifica vinovați, ceea ce are premisele de a-l arunca într-o eroare de învinuire, adică în păcat. O vorbă țărănească atât de simplă, ce cuprinde, ca multe altele, o psihologie abisală.

De regulă, într-o tragedie, reacția imediată, natural-emoţională e spre un vinovat precis, total responsabil pentru ce s-a întâmplat. Americanii, la 11 septembrie, când încă molozul de la turnuri fumega, au găsit iute un vinovat, încă nedovedit: Osama Bin Laden; nu o ţară, nu o organizație, nu o grupare, ci un om. Toate guvernele sau serviciile secrete în caz de criză găsesc un ţap ispășitor, personalizat, care este repede dat pierzării spre liniștirea maselor. O avem în toată istoria lumii şi toate romanele. O aveam şi noi, această politică până la venirea comunismului (ce ne-a adus două mari pagube în rațiune, abstracțiunea şi maniheismul), să căutăm un vinovat identificabil când era criză şi să-l „vindem” maselor: „Capul lui Moţoc vrem!”.

Aşa se întâmplă peste tot în lume, cu o excepție: România post-comunistă. La revoluție ne-a fost vândută o abstracțiune mai palpabilă, dar abstracțiune: Teroriștii. După 25 de ani de la cea mai mare tragedie din decembrie 1989 încoace, Colectiv, am progresat: avem vinovat o abstracțiune mult mai complexă şi dispusă la cele mai libere interpretări: Corupția. Nu X, nu Y, nu patronii de la Colectiv (care, în caz normal ar fi fost linşaţi), nu firma de pirotehnice (de asemenea, normal, linșată), ci Corupția. Este o performanță absolut notabilă în materie de corupere psihologică a maselor, probabil nemaiîntâlnită în lume, căci este ca şi cum am vorbi de un uragan sau tsunami depersonalizat, iar la o adică, funcţie de momentul politic, personalizabil după cauza urmărită.

E imposibil de conceput ca oamenii ce au suferit tragedii inimaginabile în acel moment la Colectiv, ei sau rudele lor, să rămână agățați de o abstracțiune atât de perfidă. Asta arată în fond, gradul în care comunismul şi neo-comunismul au pătruns inextricabil până în cea mai adâncă fibră intimă a omului, distrugând-i inclusiv emoția cea mai predispusă spre păcat: învinuirea personală la necaz. Doar stânga lucrează cu mase şi abstracțiuni, dreapta, cu indivizi.

De aici, societatea românească este pierdută. Ultimele alegeri prezidenţiale, la fel ca referendumul s-au jucat pe abstracțiuni. Transilvania va fi pierdută (în maxim 10 ani) pe abstracțiuni, ignorând realitatea concretă şi palpabilă trăită de bunicii noștri, Rebreanu sau Densușianu, adică oameni ca ființe individuale, în acest spațiu, total potrivnic la vremea lor.

În context, mai adăugăm doar atât, dincolo de testele pe bureţi de azi ce infirmă ipoteza accidentului sau neglijenței, imediat după tragedie, Procurorul General de atunci a avut o reacție juridică imediată: crimă cu premeditare. Aici vorbim, lumea bună a dreptului poate confirma, de un om ce are pe deplin discernământul şi responsabilitatea unei încadrări juridice. Imediat după acţiunea cu acest titlu a început urmărirea sa penală, cu girofar, inepție dovedită azi, dar ce a determinat demisia sa.

După Colectiv însă a urmat reţeta lui Caragiale, nu ţin minte exact sursa, cred că Conu Leonida: totul în România începe cu o tragedie şi se termină cu o farsă. Din păcate, datorită abstracțiunii (comuniste), farsa suntem noi înșine.

 

Vasile Dolean

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on RedditEmail this to someone