Referendumul, parte a întregului omenesc

Problema referendumului pentru familie se circumscrie la a înțelege natura umană, adică există o unitate în ceea ce o privește sau o multitudine de stări? Problema omului, dincolo de orice religie, în speţa de faţă creștinism, vizează modul cum se raportează el la Perfecțiunea Universului şi implicit, la Natura lui (dacă Universul nu e perfect, nici Omul nu poate aspira la o asemenea stare).

În filozofie nu există un sistem care să acopere un Real absolut, în consecință, un model uman la același nivel, perfect. Astfel, ajungem la întrebarea, este construcția LGBT una logică sau ontică, temporară sau definitivă? Şi în această fază, este omul cu variaţiunile lui psiho-somatice, întreg sau parte?

  1. Dacă este o lume logică, ajungem să gândim omul în dimensiunile lui, cosmic, social, antropologic, adică fie un scăzământ din natura lui primară, fie un surplus.
    Aici intrăm în sfera logicii matematice, în termeni de demonstrație pură, trebuie să presupunem, prin reducere la absurd, că există doar o lume de oameni LBGT, adică pe invers (sau mă rog, pe normal, dacă vreți). Este ea posibilă, natural şi existențial? Perpetuu, nu, e un scăzământ din valoarea naturală a omului (nu va permite continuitatea istorică, iar specia ar dispărea), deci omul primar, primordial, e hetero.
  2. Onticul e bazat pe aceeași reducere la absurd, dar în altă sferă. Dacă adversarii invocă ontologicul, concept diferit, dar cu efecte la fel, intrăm pe teren fragil. Deci, să presupunem existențial, valoarea de adevăr a LGBT. Atunci intrăm un teren holistic, or, de la Aristotel ştim că întregul premerge partea. Conform LGBT, se încearcă contrariul, ceea ce, în termeni echivalenți, precum spune Pascal, partea nu poate cuprinde întregul, şi de aici înverșunarea unora împotriva Referendumului. (căci întregul uman, istoric, oriunde l-aţi cerceta, nu neapărat în Biblie, este reprezentat, din zorii umanității, de bărbat şi femeie).

Ce facem acum, sfidând Harul? Științific putem ignora holismul, practic, nu. Este cunoașterea autonomă, superioară? Da, cât noi suntem liberi şi fericiți, cum invocă Marele Inchizitor, în totală dominație a absurdului.

Vechii filozofi greci, ce se luptau cu Marile Adevăruri ale lumii, aderau, mai toţi, la o formă sau alta de homosexualitate, dar nici unul, nici însuși Parmenide (având iubit pe Zenon), cam singurul ce l-a înghesuit retoric pe Socrate, şi autorul henologiei (de la el avem teoria Unului) nu a îndrăznit să ridice aceasta stare particulară, ca parte, la nivel de întreg, a Unului – cauză şi principiu a tuturor lucrurilor, complet şi indivizibil, suficient sieşi.

Adică, ei, marii gânditori ai lumii, intuiau şi ştiau ceea ce noi avem acum definit mult mai complex: căsătoria ca formă şi instituție (o mare Taină, în fond) este de origine şi esență divină, limitele rațiunii umane neputând concepe o astfel manifestare existențială şi transcendentă, iar variaţile psiho-somatice ale afectelor umane, nu o pot umple de conținut, chiar dacă sunt posibile, în orice formă o putem gândi aici, pe pământ.


Parmenide, unul dintre cei mai inspirați filozofi ai antichității, iubind liber şi deschis pe Zenon, lucru acceptat direct de societatea grecească, ca în multe alte cazuri; nu a îndrăznit însă, niciodată, nici el nici alţii, în ciuda retoricii sale fulminante (pe lângă care, cea a contemporanilor e o mimosa pudica), să aloce relației lor înțelesuri superioare. Toate acestea se întâmplau mult înainte de creștinism

În concluzie, pentru cei vor să se relaxeze de marile lor probleme existențiale şi metafizice cu băieţi tineri, precum marii bărbați greci de odinioară, sau pentru orice alt motiv, au toată libertatea să o facă, nici măcar Divinitatea nu îi poate opri (ar însemna să-şi nege unul dintre atribute, adică să se nege pe Sine), dar, în ciuda cadrului legal la care sunt îndreptățiți pentru a-şi formaliza aceste afecte, niciodată aceste relații nu pot fi ridicate la rang de Nuntă. Este o imposibilitate logică, ontică şi ontologică.

A, Dumnezeu nu există? Perfect, vom merge atunci la studiul neterminat (de moartea sa fulgerătoare) al lui Marin Preda despre moralitatea animalelor, ca sursă de inspirație pentru cea umană. De la dl. Kant ştim (da, acel neamț care l-a scos, direct sau indirect, pe Dumnezeu din conștiința a zeci, poate sute de milioane de oameni) că desfrâul, indiferent de formele sale, este datorat conștiinței. Fără conștiință, omul şi-ar urma, precum animalele (ce nu posedă acest factor de risc), ritmul natural. Or, homosexualitatea este incidentală şi accidentală la majoritatea speciilor de animale.

Deci pufoşilor, indiferent dacă există sau nu Dumnezeu, ar cam trebui să mergeți la vot şi să votaţi DA. Aici, noi am îndrăzni să vă sugerăm sfatul lui Pascal: dacă credeţi, şi Dumnezeu nu există, nu pierdeţi mare lucru, dar dacă nu credeți, şi El există, aţi cam pus-o invers, total. (Cu toate că mult mai rațional e sfatul lui Dostoievski, deh, diferența între catolicism şi ortodoxie: Doamne, Iisuse, să mi se arate cu dovezi incontestabile, de netăgăduit, că Adevărul este în altă parte, eu rămân cu Tine).

Şi, ca să încheiem parmenidic, pentru cei ce au inimă să înțeleagă, ceea ce devine nu este.

 

Vasile Dolean

 

Corolar1: Mintea ce a surprins sintetic, probabil cel mai bine istoria logicii omenești, vorbim de aceea sclipitoare a lui N. Ionescu, spunea că până la Renaștere, omul îşi cerea scuze lui Dumnezeu că există, după aceea fiind invers. Acum, în zilele noastre, Dumnezeu este obligat să-şi ceară scuze că a creat lumea astfel, adică căsătoria, ca o taină ce vizează, misterios şi miraculos, bărbatul şi femeia, ca singurul întreg omenesc.

 

Corolar2: Cineva, mult mai poetic şi inspirat ca noi, ne-a arătat zilele acestea cum vede problema acest neam, din cele mai vechi timpuri, evident, mai clar și explicativ decât rândurile cu care ne-am chinuit noi, filozofic, mai sus: figurina de lut de la Tărtăria, veche de mii de ani, în poza de fond a articolului, în explicația aceluiași inegalabil domn, M. Scorobete:

„Artistul de acum 6.000 de ani de la Tărtăria se plasează dincolo de orizontul de geniu. El ilustrează esenţa speţei umane în toată plenitudinea ei, de la corpul unic din care Creatorul îi separă creând-o pe Eva din coasta lui Adam până la unicitatea corpului pe care ei o vor reface prin căsătorie, prin întemeierea familiei.”

 

 

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on RedditEmail this to someone