23 August 1944: Act patriotic sau Trădare?

Chiar dacă Iuliu Maniu şi Regele Mihai începuseră deja discuții cu Aliații despre armistițiu încă din 1942 (dovadă de lașitate), în vara lui 1944 devenise clar că acestea trebuiau să fie materializate imediat.

Armistițiul era indispensabil, dar, ca întotdeauna, momentul şi condițiile fac diferența. Presiunea creștea pe Rege în ultimii ani, iar aroganța lui Antonescu în relația personală nu ajuta deloc pe un Rege extrem de sensibil – în cel mai nobil sens.

Actul regal a dat glas unei conjurații demult concepute, dar la fel de subversivă şi dezonorantă ca orgoliul său; nu atât intrarea în război împotriva Rusiei, al cărei regim toți românii îl urau (celor ce ne vând pastișe republicane le reamintim că PCR număra sub 1,000 membri înainte de al doilea război), cât cedând unor presiuni personale, precum tatăl său, Carol al II lea, în iunie 1940, pripit si neinspirat.

Similar cu momentul actual, să înțelegem orbirea politicienilor români de atunci, trebuie mers în contextul istoric: victoria de la Falaise din Nordul Franţei din 20 august 1944 deschidea Aliaților drumul către Berlin. Momentul e decisiv pentru finalul celui de-al doilea război, de acum începe concursul direct între marile puteri, vestice și estice, pentru cucerirea Berlinului, miza fiind controlul geo-politic al Europei. Dacă aliații căpătaseră „linie directă” spre capitala Germaniei, rușii erau blocați în Moldova, dincolo de Carpați.

Un cerc vicios similar celui din anul 106, pe o propagandă anti-Antonescu, face ca mulți ofițeri să nu apere onorabil cauza, rezultând în marea și rapidă înfrângere din bătălia Moldovei, lucru ce încurajează actul de la 23 August. Chiar și așa, rușii puteau petrece binișor 3-4 luni pe linia Focșani-Nămăloasa-Brăila, ceea ce ar fi însemnat ca victoria asupra Germaniei să revină exclusiv puterilor occidentale, și implicit propagarea comunismului sovietic în Europa centrală, imposibilă.

Pe acest fond, ignorând total poziția defavorizată a rușilor în raport cu aliații, se decide 26 August ca dată pentru răsturnarea Mareșalului Antonescu şi întoarcerea armelor fără armistițiu, ignorând condițiile pe care Antonescu le pusese rușilor. (Într-o întâmplare ironică, pe un lac bucureștean, se află că Mareșalul va fi pe front în acea zi, data istorică devine 23 August).


Bătălia Moldovei, una dintre cele mai rapide și dezastruoase înfrângeri din istoria noastră

Între timp primim însă telegrama sovietică de la Stockholm, pesemne în noaptea de 22-23 august, ca răspuns la cererile lui Antonescu: zona neutră unde aliații nu au voie să pătrundă și neîntoarcerea armelor împotriva nemților – lucru pentru care Germania nu ne-a iertat nici până azi, apărând interesele Ungariei în fața celor românești (sovieticii, disperați de evoluția lucrurilor pe frontul de vest, acceptă condițiile Antoneștilor).

Telegrama e sustrasă, probabil de dl. Buzești, Director în MAE cu acces la Cifru, apropiat al lui Iuliu Maniu, principalul conjurat, astfel încât Neagu Djuvara e trimis în capitala suedeză pentru clarificări inutile. Fără telegramă șansele lui Antonescu sunt nule, Iuliu Maniu și comuniștii preiau puterea, sub un Rege politic slab. (Regele Mihai a fost și este un mare simbol pentru românism și românitate, un patriot și un model exemplar, ceea ce nu îl face neapărat un mare om de stat).

Dovada telegramei? Discursul lui I. Maniu din ședința de guvern din septembrie 1944. Însuși Regele Mihai era la curent cu manevrele cuplului Buzești-Maniu când trimiteau clandestin mesaje aliaților din cifrul MAE :

« Iuliu Maniu : „(…) între altele a avut sugestia și i s-a pus în vedere (lui M. Antonescu – n.n.) că se va sigura o zonă neutră, liberă, în care să nu poată intra aliații. Am văzut eu, dl. Buzești are textul (dl. Buzești – Director din MAE sub Antonescu, apropiat al lui I. Maniu – n.n.) și vă închipuiți în ce situație ajungem noi, guvernul acesta (guvernul Sănătescu, cel care a urmat după 23 august – n.n.), noi care am lucrat efectiv la pregătirea acestui armistițiu, când ni se pune în față mâine-poimâine faptul că lui Antonescu i s-a promis de către dl. Molotov o zonă neutră pe care noi nu o avem(…)”. (Domnul ministru Buzești citește textul telegramei conținând acest punct de vedere, privitor la recunoașterea zonei libere). »
(sursa: Arhivele CC al PCR, apud. Constantin Corneanu).

Logica conjuraților e similară cu cea din 106 a nobililor daci: țara trebuie salvată de tancurile rusești, iar liderul încercărilor nereușite în joaca cu războiul, Antonescu, eliminat. Din nou, armistițiu fără de armistițiu, adică punerea țării la dispoziția adversarului iar comandantul politic și militar cedat acestuia (gest dezonorant, Antonescu e predat rușilor care, indirect, îl execută în 1946). Datorită momentului 23 August 1944 sovieticii ajung la Berlin concomitent cu aliații, ceea ce le va oferi un avantaj geopolitic fantastic pentru următorii 50 de ani, și o zonă de influență directă în țările pe care le știm.

Pentru noi consecințele sunt dramatice: rușii distrug în următorii 10-15 ani toată esența și spiritul societății românești, iar marea aristocrație și elită interbelice dispar în temnițe și exil, nerefăcute nici în cel mai mic procent azi (snobilimea post-revoluționară nu face obiectul prezentei). Mult mai mult, au distrus ceea ce nu au reușit toate stăpânirile de la romani, huni, turco-tătari sau austrieci: celula și esența spațiului autohton – satul românesc; adică locul unde vechii daci, deposedați de puterea politică, și-au dus mai departe, de acum îmbogățite inefabil, o spiritualitate și un folclor unice în lume.

Aceste sisteme de non-valori, complet străine și inversate ființei noastre, de la republică la dominația prostului rău-voitor în toate ramurile, au făcut România a două la nivel mondial ca număr de emigranți după Siria, iar perspectivele de a ne regăsi într-o societate ce ne reprezintă, cvasi-nule.

In ironia cruda a istoriei, cei ce au pus la cale lovitura din 23 August și au făcut parte din primul guvern post-antonescian au murit de mâna comuniștilor : I. Maniu, D. Brătianu, C. Titel Petrescu, Lucrețiu Pătrășcanu, samd. (gen. Sănătescu, primul ministru, mort de cancer în ’47 nu a avut acest privilegiu). Iar abdicarea Regelui sub aceeași presiune roșie a pus cruce peste epoca monarhică din România, din păcate pentru totdeauna.

V.D.

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on RedditEmail this to someone