Un afront cutremurător: Garda imperială a Cetății Alba Iulia

La Alba Iulia straturile istoriei se suprapun asemenea celor geologice.
A fost mai întâi o preistorie fastuoasă cu celebrele tăbliţe de la Tărtăria şi cu cea mai mare cetate a epocii din toată Europa. Tot de atunci s-a păstrat cultul lui Apolo, căruia hiperboreii i-au dedicat o cetate, dacicul Apulon, cu un trib care se intitula cu mândrie Ai lui Apolo.
A urmat înfloritoarea cetate romană, devenită capitala unei provincii, Dacia Apulensis.
S-au descoperit de curând zidurile unei biserici paleocreştine în stil bizantin, dar a fost acoperită imediat cu pământ să nu existe cumva dovezi că aici creştinismul a fost mai întâi de rit răsăritean, românesc adică.
Un monument nu numai religios ci şi literar, cultural în general, este Noul Testament de la Bălgrad (1648), (despre care subsemnatul nu vorbeşte din informaţii ci l-a chiar studiat. I l-am recomandat Î.P.S Mitropolit Bartolomeu să-l folosească la stabilirea textului Bibliei Jubiliare dar nu am avut succes).
Aici a intrat glorios Mihai Întregitorul.
Aici au fost traşi pe roată Horea şi Cloşca.
Iar ca încununare, aici, pe Platoul numit premonitoriu al Romanilor, s-a definitivat procesul de constituire al României Mari la 1 Decembrie 1918.
Şi, drept consecinţă, aici au fost încoronaţi Regii unificatori, Ferdinand şi Maria.
Ei bine, din toată această salbă de momente, toate de vârf, ale istoriei naţionale, nu s-a ales spre a-l face spectacol zilnic decât episodul când Bălgradul a fost ocupat de austrieci. E răspunsul pe care factorii decidenţi l-au dat la testul: Care credeţi că este cel mai important moment al existenţei multimilenare a Municipiului Alba Iulia?

Şi o observaţie care intră în registrul metafizicii: făloşii ăştia de soldaţi habsburgici poartă cu emfază un steag pe care e zugrăvit un tun cu o roată mare. Ei nu conştientizează că acea roată nu e un element de fală ci un stigmat: e roata ruşinii celei mai înjositoare, respingătorea sculă care a zdrobit corpul sfinţit prin sacrificiu al unui Mare Erou.

1. 1785 Roata soldaţilor austrieci – o întreagă armată – în jurul roţii ucigaşe.
2. 2018 Aceiaşi soldaţi defilând la Alba Iulia, Capitala de suflet a României Reîntregite.

Miron Scorobete

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on RedditEmail this to someone