Charlie Hebdo: lipsa primitivă de umor ca politică editorială

Publicația Charlie Hebdo se încăpăținează să creadă că soluția succesului comercial sunt insultele la limita abjecției împotriva modelelor, valorilor sau simbolurilor supreme ale unor grupuri și etnii – şi prin ele, indirect, la adresa acestora – căci ce haz ar mai avea „umorul” dacă nu dăm cu mucii-n fibra intimă a unor oameni.

Subtilitatea şi finețea i-au cam lăsat pe francezi de la Revoluție încoace (a lor, nu a noastră), iar tradițional, umorul francez nu prea face performanță fără vreun adjuvant fizic (cum ar fi vinul sau gâdilitul).

Totuși, chiar şi așa, rar a luat alienatul dar adânc-înrădăcinatul șovinism francez forme mai retardate şi insipide ca în cazul caricaturii despre Simona Halep – caricatură ce vrea să ne sugereze o nație de țigani comercianți de fier vechi, încât, orice obiect, fie el și trofeul de tenis parizian, se reduce în ochii noștri doar la valoarea intrinsecă a metalului ce poate fi tranzacționată la liber, după publicitatea orală de rigoare.

Îi așteptăm acum pe progresiștii înduioșați până la lacrimi din ianuarie 2015 să-şi reconfirme identitatea cu publicația şi „libertatea” ei de exprimare.

Nu am fi luat în atenție cazul, dar mulți se ambiționează chiar acum să-şi dea crezul în libertatea absolută de exprimare – sintagmă ineptă prin sine însăși, soluția asta le e rezervată doar idioților sau nebunilor, chiar şi geniile sunt cenzurate – poate cel mai cenzurate!

V.D.

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on RedditEmail this to someone