Comunismul profund şi generalizat, boala societății românești

Blocajul și retardul ideologic în politica românească au o cauză simplă dar profundă: gândirea și mentalitatea în societate sunt unele intens comuniste, aproape la toate nivelurile. După 30 de ani de la schimbarea de regim, lanțurile care ne leagă de trecut par mai puternice ca oricând, în ambele forme care au caracterizat cei 45 de ani de dictatură.

Corespunzător celor două curente / intervale din dictatura comunistă se pliază, cu discount-urile de rigoare, societatea şi gândirea politică românească: cea a PSD-ului și aderenților săi, inspirată din perioada călduț-bonomă a comunismului‚ a anilor ’60-’80, dominată de o corupție complice şi generalizată, unde o mână spală și ajută pe alta, de incompetență şi nepotism, pe care le regăsim azi în activul de partid modern, şi care, după 1990, a generat atâtea valuri de emigranți sătui de non-valoarea promovată la rang etalon.

Apoi este curentul bolșevic-stalinist tipic anilor ’50, (re)instaurat în formă post-modernă de dl. Băsescu cu ajutorul SRI-DNA, al protocoalelor secrete, al pușcăriei pe bază de denunțuri şi probe fabricate, pe care surprinzător și paradoxal, lumea (bună) îl consideră alternativă viabilă la primul curent, și modalitate unică de combatere a lui.

Mitingul uriaș al PSD (sub cea mai nobilă organizare comunistă) confirmă această polarizare a societății între cele două direcții, dar în fond vorbim doar de o altă bătălie între Ana Pauker şi G.G. Dej, sub noi coloraturi. (Ura revărsată asupra mitingiştilor de stânga este demnă de cea mai pură inspirație bolșevică, fiind considerați adevărați dușmani ai poporului).

Nu este întâmplătoare – istoria nu lucrează cu conjuncturi – lipsa unui partid de dreapta în România (în ridicolul evoluției, PNL-ul a ajuns trompetă goală a stalinismului) care să redea omului încrederea în sine, în valori, în modele.

Căci mișcarea #rezist, una sub orice definiție de stânga, speră, precum tovarășii lor revoluționari de odinioară, un ideal utopic de „salvare prin societate”, adică o forță abstractă (probabil derivată din spiritul universal hegelian), superioară, să pună ordine, să aducă principii şi să rezolve problemele (cea a corupției în cazul de față), fără să știe că sub aspectul dreptei, omul prin sine însuși (cu ajutorul valorilor creștine şi monarhice) trebuie să-şi reclădească spațiul. Ura viscerală împotriva unor confrați pe criterii fizice sau educaționale poartă exact această emblemă. Pe creștinește, să ridice primul piatra anticorupției cel nu a dat niciodată o atenție la școală, la medic sau în administrația publică locală!

Într-o retorică politică ar fi benefică dispariția PSD-ului din politica românească, sub toate planurile. Din păcate, maniheismul politic, corolar al comunismului, ar identifica alt demon ca sursă a răului absolut în societate, împotriva căruia s-ar lupta cu mânie proletară.

Atât timp cat lupta politică şi ideologică se dă între două forme de comunism, avem explicația mizeriei politice şi sociale a unui spațiu care nu ne mai aparține (numărul mare de emigranți, al doilea mondial după Siria, e cea mai elocventă dovadă).

În istoria ei, până la venirea rușilor, România nu a avut niciodată tradiție de stânga, singurele valori pe care a fost clădită România modernă cu ceea ce mai are mai bun în ea fiind liberalismul, monarhia şi creștinismul; când vom reveni la ele, mai putem spera.

V.D.

 

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on RedditEmail this to someone