Un furt istoric: geții şi goții

Între geţi şi goţi există tot atâta legătură cât între geţi şi huni, avari, gepizi şi toate celelalte hoarde care şi-au făcut concediile pe aici. Geţii erau localnici, goţii turişti, şi încă de foarte departe. De unde totuşi confuzia? Iată de unde.
Între popoare există rivalităţi nu numai în sfera geografiei (dispute teritoriale) ori în cea economică, ci şi în sfera istoriei. Un exemplu: ungurii au apărut în istorie acum 1.000 de ani. Ei se simt complexaţi în faţa altora care au, dovediţi cu acte, 2.000 de ani de istorie, 5.000 sau 35.000 (aici am trecut în preistorie). Ca să-i aducă pe toţi la acelaşi numitor, cum ei nu au de unde-şi lungi istoria, încearcă să o bulverseze pe a celor care o au, minimalizând-o, ridiculizând-o sau de-a dreptul negând-o.
Aceeaşi situaţie cu germanicii, numai că ei au o istorie dublă ca durată, de 2.000 de ani. Dar nu au Antichitate (de preistorie ce să mai vorbim!). Spre deosebire de unguri însă, ei au găsit posibilitatea de a şi le procura. Ei nu au deloc Antichitate şi nici preistorie, în timp ce geţii la au pe amândouă, şi încă din belşug. Geţii la unele capitole au fost întrecuţi de greci şi de romani, dar la altele s-au situat atât de sus faţă de aceştia încât acestora nu le-a mai rămas decât să mai ciugulească câte ceva de la ei: ceva filosofie, ceva medicină, mitologie cu carul. Deci, şi-au zis germanicii, de ce ei să aibă şi noi nu? Ia să ni le luăm nouă! (Retrocedările frauduloase în istorie le-au precedat cu mult pe cele imobiliare din zilele noastre).
Cum să ni le însuşim? Cu acte false, cum altfel? Spunem că „get” şi „got” sunt acelaşi lucru, numai că funcţionarul de la Starea Civilă, cam confuz după atâtea cununii, a greşit o literă. Ce-i aceea o literă? Ne împiedicăm noi de o literă când e vorba să ne căpătuim cu secole şi milenii? Şi o ţin aşa de la Iordanes (care nu e get, cum spune foarte apodictic unul pe aici, ci corcitură de got cu grec din Capadocia) la Carolus Lundius şi până la exegeţii diletanţi de azi.
Şi astfel, fastuoasa Antichitate getă şi acea fantastică galaxie de preistorie getă au trecut în proprietatea goţilor, a germanicilor adică.
Categoric un furt, dar nu unul ordinar ci cel mai detestabil şi cel mai periculos: furtul de identitate (cine ar mai avea răbdarea de a reciti Harap Alb, cea mai valoroasă scriere în proză din literatura română şi între cele câteva cele mai valoroase din literatura universală, text iniţiatic, ar pricepe multe). O clară însuşire de identitate a altcuiva, fraudă grav pedepsită când se produce la scară individuală, deloc deranjantă când se produce la scara unor mari colectivităţi.
Că nelegiuirea se face în aplauzele celor păgubiţi: veniţi suedezilor, luaţi cât de mult că şi voi sunteţi geţi, norvegienii par mai reţinuţi, curaj, fraţilor!, ce mai aşteptaţi?, luaţi şi voi ceva, doar nu vi-ţi duce ca de la o casă pustie, danezii sunt cei mai activi, şi-au şi întitulat ţara Dacia, germanii se recunosc singuri ca geţi când nu spun „eu sunt neamţ” ci „eu sunt dac” (Ich bin Deutsch), ce mândri suntem că vă plac atât de mult ale noastre că ni le luaţi din vrac, nici nu mai aşteptaţi să vi le ambalăm, să vă eliberăm bonul, ni le luaţi pe toate – la acest miting de miopie intelectuală preferăm să nu ne referim.
Vorba lui Eminescu: „Ne e silă…”

Miron Scorobete

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on RedditEmail this to someone