GLUMA CARE L-A COSTAT VIAŢA

Leadership-ul e o pasăre rară azi în organizațiile românești, private sau publice. Dar nu vă speriați, nici în istorie nu e foarte frecvent. De aceea, când îl întâlnim, trebuie să îi învățăm lecțiile.

Primul manual de leadership din istorie e Iliada a lui Homer. (Nu întâmplător, Alexandru cel Mare, primul mare lider cu vocație universală, o purta cu el tot timpul).

Mai aproape de noi, dacă nu îl recunoaștem pe Traian ca strămoș, trebuie cel puțin să îi considerăm calitățile de mare lider. O astfel de trăsătură e a coagula în jurul unui scop (țelul vieții lui Traian a fost cucerirea Daciei) oameni foarte diferiți, cu personalități puternice, și a-i pune în valoare. Amintim aici doar doi, pe Lusius Quetius și Apolodor din Damasc. Primul, un războinic feroce și indisciplinat, marginalizat de Domițian, primește mână liberă de la Traian în campaniile dacice, Columna înregistrându-i chiar bătălii victorioase cu a lui cavalerie maură împotriva dacilor, primind în final titlul de guvernator al Iudeei. Al doilea a beneficiat din plin de sprijinul și încrederea lui Traian, rezultând nu doar soluțiile de război împotriva dacilor, dar și opere care au marcat antichitatea (Forul lui Traian, Columna, Podul de la Drobeta, etc.)

După moartea lui Traian, amândoi au fost uciși de succesorul lui, Hadrian. O să vedem azi gluma care l-a costat pe Apolodor viața, Hadrian fiind suspect de o puternică gelozie împotriva calităților și personalităților celor doi, ceea ce l-a coborât din postura de lider, la cea de împărat interesant.

(moartea lui Traian în 117 atrage imediat o răscoală puternică a dacilor, sprijiniți de dacii liberi, ce ucide guvernatorul roman de la Ulpia Traiana și aproape răstoarnă stăpânirea romană. După ce legiunile restabilesc controlul, Hadrian ordonă demantelarea părții superioare de lemn a Podului de la Drobeta, sub pretextul unui risc de atac al răsculaților; mult mai probabilă e însă o răzbunare împotriva lui Apolodor, dacii nu aveau nici pe departe acum organizarea și puterea din timpul lui Decebalus, de a ataca imperiul peste Dunăre).

Vasile Dolean


Podul lui Apolodor de la Drobeta, una din minunile antichității (imagine de la inaugurarea lui în 105, reprezentată pe Columna lui Traian – de asemenea, tot opera arhitectului din Damasc).

 

GLUMA CARE L-A COSTAT VIAŢA

Traian, cum se ştie, neavând urmaşi, l-a înfiat pe Hadrian, nepotul Plotinei, care i-a şi urmat la tron. Împăratului, nu-i prea plăcea achiziţia dar pentru că ţinea foarte mult la Plotina până la urmă a acceptat-o.
Spre deosebire de Traian care era excelent militar şi priceput administrator, Hadrian era artist: picta. Cu siguranţă se uita cu curiozitate la sculptorii care tocmai atunci săpau cu dalta scenele Columnei şi de la înălţimea lui, de prinţ moştenitor, le făcea observaţii. Numai că noi cu împăraţii artişti avem experienţe nu tocmai estetice. Cu numai câteva decenii în urmă îl avusesem pe Nero care se credea mare cântăreţ şi se visa în braţe cu marele trofeu al Eurovisionului epocii.
Dar, să revenim la ţurcanele noastre. Odată, când Traian şi Apollodor discutau ceva despre un proiect aflat în derulare, Hadrian care-i chibiţa s-a găsit să-şi dea şi el cu părerea. Apollodor, care avea gura cam slobodă dar şi mult umor, l-a trimis la şevaletul său, la lebeniţa cu miez roşu şi sâmburi negri nelipsită nici din gangurile noastre din secolul trecut. Hadrian l-a ţinut minte şi când a ajuns pe tron… Nu-i aşa că nu ştiaţi cum a murit Apollodor? La porunca lui Hadrian care s-a răzbunat pentru jignirea de odinioară adusă talentului său plastic.
Dar iată toate acestea relatate de Cassius Dio:

«Hadrian […] pe Apolodor, arhitectul care a construit la Roma Forul, Odeonul, Gimnaziul, toate realizări ale lui Traian, mai întâi îl exilă, apoi îl condamnă la moarte sub cuvânt că a săvârşit cine ştie ce crimă, în realitate, deoarce odinioară, pe când Traian discuta cu Apollodor un proiect oarecare pentru lucrările în curs, acesta i-a spus lui Hadrian care s-a amestecat în vorbă: „Mai bine du-te şi pictează dovleci, căci la ce discutăm noi nu te pricepi.” Pe atunci se întâmpla ca Hadrian să facă mare caz de astfel de pictură. Când a devenit împărat, şi-a adus aminte cu obidă de acele clipe şi nu mai trecu cu vederea modul mult prea liber de a vorbi al arhitectului. El personal îi trimise planul templului zeiţei Venus, ca să-i arate că se pot face lucruri măreţe şi fără el, întrebându-l dacă proiectul este bine pus la punct. Apollodor îi răspunse că templul ar trebui construit pe o înălţime, iar amplasamentul săpat în adâncime pentru ca, prin nivelul mai ridicat la care s-ar fi găsit clădirea, să iasă mai bine în evidenţă pe Via Sacra; în subsolul astfel lărgit, recomanda să fie aşezate mecanisme, aşa încât ele să funcţioneze prin asamblare fără să se vadă şi, de acolo, să poată fi aduse pe nesimţite în amfiteatru. Cât despre statui, remarca mărimea lor exagerată în raport cu proporţiile edificiului: „căci”, adaugă el, „presupunând că zeiţele s-ar scula şi ar voi să plece, nu ar putea ieşi.” Acest răspuns fără ocolişuri, redactat în scris, l-a înfuriat şi totodată l-a durut pe împărat, care-şi dădea seama că greşeala săvârşită nu mai putea fi îndreptată. Prin urmare, supărat, fără să-şi mai ascundă mânia, l-a executat. Era din fire atât de invidios încât resentimentele sale se îndreptau nu numai împotriva celor vii ci şi împotriva morţilor. Iată cum se explică de ce pentru a umbri gloria lui Homer, a sprijinit lecturi din opera lui Antimachos, al cărui nume mai înainte vreme era necunoscut de mulţi.»
Cassius Dio, Istoria Romană, Cartea LXIX, 4.

V-am oferit acest intermezzo de weekend cu mai multe scopuri. Primul, ca să evadaţi un pic din hipnoza televizorului sau a netului, (noi accesându-vă tot pe net), din vacarmul politic şi din hăţişul grijilor zilnice. Alt scop însă, mai viclean: celor nepasionaţi de istorie, de lectura cărţilor vechi, am vrut să le arătăm că acestea nu sunt o înşiruire de date seci, plictisitoare, care-ţi consumă inutil memoria, ci conţin şi pasaje savuroase, cum sperăm că acesta a fost.
Sara bună, pe deal, acasă, unde vă găsiţi!

PS. Conducătorii de atunci, că erau buni, că erau răi, măcar erau culţi, îl ştiau pe Homer şi pe toţi clasicii. Dar ia imaginaţi-vi-l pe unul de-ai noştri de azi căruia la o coferinţă de presă i s-ar pune o întrebare din Hamlet. Ce ar răspunde? Altă întrebare! (Am vrut să vă extragem de la politică şi tot la politică am ajuns).

Mai sus aveţi fotografia de buletin a lui Apollodor.

Miron SCOROBETE

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on RedditEmail this to someone