Două trădări din care nu am învățat nimic: August 106 și August 1944

„Existențial, la nivel individual, prezentul e singurul moment din viața omului. Istoric, pentru orice neam, e trecutul; viitorul e o consecință”.

 

Iulie 106, Sarmizegetusa Regia

După două atacuri succesive ratate în care atacatorii pierd mulți oameni, în special auxiliari, spre deosebire de apărători, puțin afectați, romanii se retrag pentru a construi aggere – platforme lungi de lemn, înalte cât zidurile cetății asediate şi paralele cu acestea, ceea ce în condițiile superiorității numerice ducea la un deznodământ predictibil. În acest timp, în orașul-cetate asediat, unul dintre cele mai fascinante din istoria antichității, pe care nu îl vom cunoaște niciodată în completa lui valoare istorică şi culturală, are loc un ultim consiliu de război al dacilor. Columna indică tensiuni şi păreri divergente privind tactica şi strategia viitoare. Probabil se aplică, constrânsă de autoritate, opinia Regelui. Dacii dau foc incintei sacre şi părăsesc în corpore cetatea (mult mai mare și întinsă decât ce se vede azi, fără ca romanii să sesizeze acest lucru în zona larg împădurită). Rămâne doar clasa preoțească ce nu îşi putea abandona templele, adică înșiși Zeii la care slujeau cu propriul suflet, aceasta însemnând să se lipsească de mântuirea lor. Urmează una dintre cele mai tulburătoare scene din istoria noastră: un număr impresionat de sacerdoți şi nobili îşi pun capăt zilelor într-un act de libație unitar de un dramatism înfiorător. Romanii (Traian?), impresionați, le exagerează numărul pe Columnă; dacă păstrăm proporția din reprezentarea similară cu scenele de luptă (numărul de oameni pe care îl reprezintă o figură), s-ar traduce aici în ca. 4,000 de preoți şi pileati, desigur neverosimil.


Dacii abandonează Sarmizegetusa. În stânga spate, ca orice mare comandant, ultimul care părăsește cetatea este Decebalus, cu aceeași figură gravă, nobilă și calmă, convingerea că îi poate birui pe romani nu l-a părăsit nici clipă.
În jurul lui Decebalus cei mai mulți sunt comati, confirmând ceea ce știam și se va vedea, mulți nobili trădaseră.

În Memoriile lui Hadrian, scriitoarea franceză Marguerite Yourcenar, documentată dar mai ales inspirată, îi atribuie viitorului împărat roman, acum general şi amantul lui Traian, o viziune devastatoare, dar reală: când am intrat în Sarmizegetusa am fost copleșit de mulțimea cadavrelor, spune Hadrian.


Actul libației. Nu este vorba de ultimele rezerve de apă cum afirmă istoria comunistă în care nu puteau fi prezente elemente religioase, în Sarmizegetusa sunt trei izvoare permanente, unul chiar în incinta sacră, ci de împărțirea otrăvii dintr-un vas foarte similar cu celebrul și enigmaticul obiect ștampilat cu „Decebalus per Scorilo”. (Să fi fost chiar acesta vasul, iar actul libației să fi avut loc în / lângă marea casă unde a fost descoperit?)

(Pentru cei supărați pe daci refuzând-le scrierea sau alte forme culturale superioare, acesta este principalul moment în care marea cultură dacică întră în mormânt pentru totdeauna (cu siguranță au fost și Costești, Piatra Roșie, șamd). Fiind o cultură ezoterică (un ezoterism dus până la punctul în care numele unor zei erau comunicate doar celor inițiați), aceasta era apanajul preoților, o castă semnificativă în civilizația dacică – una extrem de spiritualizată, adânca religiozitate a românilor fiind genă getică (dusă la sublim de ortodoxie). Aici era centrul religios, filozofic și științific pe care se închega întreaga societate. Construcțiile incintei sacre păstrate până azi relevă cunoștințe foarte avansate pentru vreme de astronomie, astrologie sau geometrie. Desigur, acestea aveau fundament scriptic și organizat, nu putea fi instinctiv-intuitive.)

Decebal se retrage spre nord de unde putea organiza o nouă replică la adăpostul munților şi cetăților rămase necucerite. Un mare comandant ca Traian (un mare lider în primul rând, prin oamenii eterogeni, dezavuați de alți împărați pe care a reușit să-i coaguleze în jurul său sub acest scop – amintim doar pe Lusius Quetius și a lui cavalerie maură, cu rol important în război sau Apolodor din Damasc, amândoi uciși de Hadrian după ce a preluat puterea) știe că sosirea iernii cu Decebal viu și armata romană încă în Dacia putea însemna începutul pierderii războiului. Nici armata romană și nici imperiul nu erau pregătite logistic, politic și militar pentru a susține o luptă de guerilă pe timp de iarnă în Dacia, mai ales una condusă de omul capabil de cele mai ingenioase combinații strategice, în ciuda unei rețele impresionante de castre, construite în timp record (principala armă cu care au cucerit romanii Dacia, celor ce nu le recunosc calitatea de mari constructori).

De cealaltă parte, mulți nobili daci ce foarte probabil nu au agreat din prima clipă al doilea război trebuiau acum să susțină material nu doar armata dacică, în retragere, dar și cea romană (nu știm cu precizie numărul ei, dar în mod cert peste 100,000 de oameni), cuceritoare, văzând-și confortul, existența și pozițiile compromise în incertitudine.

Interesele converg, probabil la unele promisiuni ale lui Traian, marii nobili trădează.

Acum intrăm pe teren fragil. Plăcuțele apocrife de la Sinaia, în interpretarea lui Dan Romalo, indică numele trădătorului. Într-o societate dacică strictă, unde Regele avea statut de semizeu, marii nobili trebuiau să se coalizeze cu cineva de puterea lui Decebalus. Acesta nu putea fi decât fratele lui, Diegis, bun cunoscător al romanilor.

„Diegis puse coroană războiului” spun plăcuțele de plumb, foste de aur, și noi le credem. Diegis semnase pacea din 89 cu Domițian în numele Regelui, fusese la Roma în 102 pentru ratificarea tratatului de pace, era apropiat de romani, cu multe „relații” în imperiu.

Politica lui Decebalus era contrară intereselor marii aristocrații, aceasta având poziția cea mai îngreunată. Aventurile războinice ale Regelui dac trebuiau oprite și Dacia salvată. Astfel, după ce un grup de comati indică romanilor locul tezaurului regal, Diegis și prietenii săi speră că romanii se vor retrage o dată ce Decebalus e prins și eliminat, lăsând Dacia intactă și vasală Romei, cu marele ei tezaur (cel puțin de două ori rezervele de aur ale BNR de azi) compensație pentru eforturile de război imperiale. Desigur, cu un rege supus și pro-roman, în persoana lui Diegis. Astfel, nobilii indică romanilor direcția de retragerea a Regelui și gardei sale.
Logică imbatabilă, similară celei din August 1944, dar falsă, pentru că orice act de trădare, indiferent de scopul său, e supus unui blestem intrinsec: acela de a-și dezavua și distruge însăși justificarea sa. În termeni cioranieni, nenorocul își desfășoară imensitatea.


Marea Trădare: (probabil) Diegis se închină lui Traian în timp ce alți nobili indică direcția în care a fugit Regele. În scena imediat următoare cavaleria romană începe urmărirea lui Decebalus și suitei sale.

Plăcuțele de la Sinaia sunt considerate apocrife pentru simplul motiv că nu au fost autentificate. Adică zac în Muzeul de istorie fără a fi cercetate de istoricii cu patalama, dar fără curaj. Acest curaj l-a avut un inginer, Dan Romalo, care a propus interpretări fundamentate și plauzibile.
A fi considerate o glumă a unui mare erudit, precum Hașdeu, e o șansă infimă, conțin informații imposibil de cunoscut în sec. XIX.

Continuarea o știm: toate templele și cetățile dacice sunt demantelate cu o cruzime feroce, palatul regal al lui Decebalus ras din temelii, Dacia transformată în provincie romană iar marea civilizație dacică dispărută în negrul istoriei, încât e munca noastră, a tuturora, să o scoatem la iveală pentru a ne cunoaște cu adevărat.

Un alt fapt subsecvent acestei decizii, ce reflectă probitatea populară, o bună parte din comati se sinucid în afara cetății, act preferat luptei – lucru nemaiîntâlnit şi inexplicabil la daci. Gestul e mai mult ca sigur legat de trădarea nobililor ce probabil ordonă subordonaților o decizie similară de non-combat, neonorabilă și neonorată. Cu alte cuvinte, am avut și noi japonezii noștri.

Decebalus moare în luna august 106, moment ce marchează finalul războiului. Peste exact 11 ani se stinge și Traian, iar tot în august, la 304 ani de la căderea Daciei (din nou în combinație cifra 7, obsedantă în istoria dacilor), Roma este cucerită de barbarii gotului Alaric, originar din Geția.

Fast-forward explicativ 1838 de ani.

August 1944, București

Victoria de la Falaise din 20 august 1944 deschidea Aliaților drumul către Berlin. Momentul e decisiv pentru finalul celui de-al doilea război, de acum începe concursul direct între marile puteri, vestice și estice pentru cucerirea Berlinului, miza fiind controlul geo-politic al Europei. Dacă aliații căpătaseră „linie directă” spre capitala Germaniei, rușii erau blocați în Moldova, dincolo de Carpați. Până când?

Un cerc vicios similar celui din 106, pe o propagandă anti-Antonescu, face mulți ofițeri să nu apere onorabil cauza, rezultând în marea și rapidă înfrângere din bătălia Moldovei, lucru ce încurajează actul de la 23 August. Chiar și așa, rușii putea petrece binișor 3-5 luni pe linia Focșani-Nămăloasa-Brăila, ceea ce ar fi făcut propagarea comunismului sovietic în Europa centrală imposibilă.

Pe acest fond, dar ignorând total poziția defavorizată a rușilor în raport cu aliații, se decide 26 August ca dată pentru răsturnarea Mareșalului Antonescu. (Într-o întâmplare ironică, pe un lac bucureștean se află că Mareșalul va fi pe front atunci, data istorică devine 23). Momentul diferă față de acum 18 secole, dar esența problemei transcende.


Bătălia Moldovei, una dintre cele mai rapide și dezastruoase înfrângeri din istoria noastră

Între timp primim însă telegrama sovietică de la Stockholm, pesemne în noaptea de 22-23 august, ca răspuns la cererile lui Antonescu: zona neutră unde aliații nu au voie să pătrundă și neîntoarcerea armelor împotriva nemților – lucru pentru care Germania nu ne-a iertat nici până azi, apărând interesele Ungariei în fața celor românești (sovieticii, disperați de evoluția lucrurilor pe frontul de vest, acceptă condițiile Antoneștilor).

Telegrama e sustrasă, probabil de dl. Buzești, Director în MAE cu acces la Cifru, apropiat al lui Iuliu Maniu, principalul conjurat, astfel încât Neagu Djuvara e trimis în capitala suedeză pentru clarificări inutile. Fără telegramă șansele lui Antonescu sunt nule, Iuliu Maniu și comuniștii preiau puterea, sub un Rege politic slab. (Regele Mihai a fost și este un mare simbol pentru românism și românitate, un patriot și un model exemplar, ceea ce nu îl face neapărat un mare om de stat).

Dovada telegramei? Discursul lui I. Maniu din ședința de guvern din septembrie 1944. Însuși Regele Mihai era la curent cu manevrele cuplului Buzești-Maniu când trimiteau clandestin din cifrul MAE mesaje aliaților:

« Iuliu Maniu : „(…) între altele a avut sugestia și i s-a pus în vedere (lui M. Antonescu – n.n.) că se va sigura o zonă neutră, liberă, în care să nu poată intra aliații. Am văzut eu, dl. Buzești are textul (dl. Buzești – Director din MAE sub Antonescu, apropiat al lui I. Maniu – n.n.) și vă închipuiți în ce situație ajungem noi, guvernul acesta (guvernul Sănătescu, cel care a urmat după 23 august – n.n.), noi care am lucrat efectiv la pregătirea acestui armistițiu, când ni se pune în față mâine-poimâine faptul că lui Antonescu i s-a promis de către dl. Molotov o zonă neutră pe care noi nu o avem(…)”. (Domnul ministru Buzești citește textul telegramei conținând acest punct de vedere, privitor la recunoașterea zonei libere). »
(sursa: Arhivele CC al PCR, apud. Constantin Corneanu).

Logica conjuraților e similară cu cea din 106 a nobililor daci: țara trebuie salvată de tancurile rusești, iar liderul încercărilor nereușite în joaca cu războiul, Antonescu, eliminat. Din nou, armistițiu fără de armistițiu, adică punerea țării la dispoziția adversarului iar comandantul politic și militar cedat acestuia (gest dezonorant, Antonescu e predat rușilor care, indirect, îl execută în 1946). Datorită momentului 23 August 1944 sovieticii ajung la Berlin concomitent cu aliații, ceea ce le va oferi un avantaj geopolitic fantastic pentru următorii 50 de ani, și o zonă de influență directă în țările pe care le știm.

Pentru noi consecințele sunt dramatice: rușii nu sunt romani, nici măcar turci (zgândăre-l pe rus și dai de mongol spune un proverb): distrug în următorii 10-15 ani toată esența și spiritul societății românești, iar marea aristocrație și elită interbelice dispar în temnițe și exil, nerefăcute nici în cel mai mic procent azi (hidoșeniile snobilimii post-revoluționare nu fac obiectul prezentei). Mult mai mult, au distrus ceea ce nu au reușit toate stăpânirile de la romani, huni, turco-tătari sau austrieci: celula și esența spațiului autohton – satul românesc; adică locul unde vechii daci, deposedați de puterea politică, și-au dus mai departe, de acum îmbogățite inefabil, o spiritualitate și un folclor unice în lume.

Aceste sisteme de non-valori, complet străine și inversate ființei noastre, de la republică la dominația prostului rău-voitor în toate ramurile, au făcut România a două la nivel mondial ca număr de emigranți după Siria, iar perspectivele de a ne regăsi într-o societate ce ne reprezintă, cvasi-nule.

………………………………………………………………………………………………………………………………….

Acest popor e născut pe un act de trădare, fapt ce duce această genă detestabilă și respingătoare în toată istoria noastră, la cei mai slabi dintre noi, în cele mai grele momente; dat fiind că servirea unor interese străine a devenit sport național în România de azi, noi restul, pentru a nu ajunge prin acest păcat „suflet de rob”, cum spune N. Steinhardt, trebuie să îi repetăm cu obstinație – cum a făcut-o el însuși toată viața – marele adevăr la care a ajuns după ani grei de temniță absurdă: „taina libertății nu-i alta decât curajul în fața morții”.

 

Post-scriptum în Munții Apuseni: în decembrie 1784, Cloșca și Horea (noul Rex Daciae) nu sunt prinși de soldații austrieci sau maghiari sau de vreo trupă de comando a imperiului, ci de înșiși moții locului, consăteni cu ei, foarte aproape de locul unde, cu aproape 1700 de ani înainte, Decebalus îşi punea capăt zilelor blestemând trădătorii Daciei.

 

Vasile Dolean

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on RedditEmail this to someone