Un vin istoric: Vinul Unirii

„Într-un sfârșit rămân doar doi, Dumnezeu şi vinul”

Vinul este prin excelență elementul material ce nu are limite de manifestare, fiind în acest sens o mică scară dinspre omul ca ființă biopsihică, spre Absolut. (Oare nu vinul ce însoțește masa ne transformă din simplu sistem digestiv, în ființă spirituală?)

Desigur, există multe tipuri de vinuri: vinul logic și vinul mistic, vinul vizual și vinul acustic, vinul pentru tinerețe și vinul senectuții, vinul bărbătesc și vinul delicat, chiar și vinul solitudinii – paradoxal, căci această băutură e cea a cuminecăturii. (Nu întâmplător Divinitatea a ales să ne unească între noi, și cu Ea, pe această cale).

Așadar, s-ar putea vorbi și de un vin istoric, ce unește nu doar pe orizontală, dar și pe o verticală a timpului. Vinul poartă întotdeauna amprenta „creatorului” său și a locului, descoperirea valențelor nelimitate ce le oferă natura fiind riscul și provocarea oricărui producător, iar ele nu pot fi desprinse de spațiul propriu. Podgoria Târnavelor, căci despre ea vorbim, este strâns legată de spațiul și momentul Unirii, iar producătorul vinurilor de aici, promotor vechi al valorilor locului și al celor naționale, și-a manifestat, în an aniversar, din nou această misiune meta-comercială (vom vedea de ce).


Podgoria Târnavelor

Înainte, un mic intermezzo filozofic. Dacă stăm vara în fața unei podgorii, de exemplu ca cea de aici, din Alba, admirăm strugurii ce se coc pe butuci: unul e riesling, altul pinot gris, fetească sau sauvignon. Toți sunt la fel, dar unici în același timp, avataruri ale Unului, de aceeași esență cu acesta într-o varietate de esențe spirituale pe care nu o putem cuprinde și înțelege. Sunt apariții ale singurului Unu, strugurii și vinurile fiind precum nestematele (putem compara rubinul, smaraldul și diamantul?) și fetele, ele însele într-o infinitate de varietăți dar unite prin același farmec scânteietor al frumuseții și feminității lor; căci nu-i așa, după spusele unui filozof, orice femeie se poate preface într-o piatră prețioasă sau într-un vin.

Ei bine, dintre toate aceste manifestări ale sacrului, Jidveiul a ales inspirat pentru aniversarea Centenarului Unirii vestitul soi autohton Fetească Regală, a cărui patrie de origine e Transilvania („oficializat” în sec. XX, dar cu rădăcini ancestrale la țărănii români de aici, probabil de pe vremea dacilor, ei înșiși mari băuturi de vin) căruia i-a dat, cu această ocazie, una dintre cele mai complete și fine forme din istoria sa, într-un vin care parfumează și trăiește, simplu și complex ca un buchet de flori perfect echilibrat, cu nuanțe de citrice și măr verde.


Crama Jidvei

De ce meta-comercială?

Cu aceste calități, la degustarea de săptămână trecută eram convinși că vorbim de produse Premium, adresate consumatorilor sofisticați și generoși cu bugetul alocat vinului. Surpriza celui mai mare producător autohton este o poziționare a Vinului Unirii în gama medium, adică o adresabilitate generală, accesibilă tuturor românilor.

Această poziționare, de a aloca un produs Premium la o gama inferioară poate fi mult contestată de strategii de business, dar motivația companiei este simplă: în acest an aniversar, de importanță crucială pentru neamul românesc, trebuie să ne bucurăm și să împărtășim cu toții, de la mic la mare, un produs de calitate ce ne leagă între noi și peste timp cu generațiile trecute, ce s-au sacrificat pentru Marele Moment din 1918.


Un roze premium pentru toată lumea

Provocarea roze-ului

Podișul transilvan din zona Târnavelor e recunoscut pentru aciditatea și aroma unice ale vinurilor albe, a face aici vinuri roșii era considerat multă vreme un risc major și inutil. Și totuși, de câțiva ani deja vorbim de Cabernet, Shiraz sau Pinot Noir, care acum sunt cupajate într-un roze catifelat, cu arome intense și calde cu note de merișoare, cireșe negre și coacăze roșii, ce completează gama Vinul Unirii.

Un produs roze (care cere, mai ales cele cupajate, o artă fină) ce poate concura ușor cele mai bune produse de pe piața românească, îl regăsim din nou la un preț mult sub valoarea sa oenologică, pe același criterii de reprezentativitate și unitate, în moment aniversar.

Rădăcina tuturor bețiilor este dragostea spune o zicală, fie că aveți doar dragostea de istorie, de frumos sau de Absolut, vă invităm la Vinurile Unirii, dar nu cu prozelitism oenologic, ci precum spune psalmul: gustați și vedeți.

Vasile Dolean

 

România este unul dintre cei mai importanți producători de vin din Europa (locul 5), iar Jidvei Srl Alba este cel mai mare producător român de vinuri, spumante și distilate, exploatând o suprafața impresionantă, ca. 2,500 ha de vie în zona Târnavelor, cu o paletă vastă de produse, de la tradiționalele vinuri albe, la vinurile Premium din gama Owner’s choice, roze sau spumante, și bineînțeles, popularul distilat din vin.

Campania producătorului Jidvei pentru Centenarul Unirii este mai amplă și va continua pe tot parcursul anului. Despre calitățile „tehnice” și rațiunea comercial-istorică a lansării acestor vinuri de excepție, direct de pe site-ul producătorului:

https://www.jidvei.ro/ro/noutati/vinul-unirii-produsul-aniversar-lansat-de-jidvei

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on RedditEmail this to someone