Cluj-Napoca e Capitala mondială a matematicii în 2018

Aflată la a 59-a ediţie, Olimpiada Internaţională de Matematică se întoarce în 3-14 Iulie 2018 în România. Cluj-Napoca organizează anul acesta cea de-a 6-a ediţie românească a concursului inițiat în 1959 la Braşov şi devenit astăzi cea mai mare şi prestigioasă competiţie din domeniul ştiinţelor, cu peste 1,000 de participanţi din 120 de ţări.

Olimpiada este organizată de Ministerul Educaţiei Naţionale, cu implicarea ştiinţifică a Societăţii de Ştiinţe Matematice din România şi sub coordonarea locală a Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj. De asemenea, evenimentul se bucură de un important sprijin instituţional din partea Institutului de Matematică al Academiei Române, al Consiliului Judeţean Cluj şi al Primăria Municipiului Cluj-Napoca. Mai mult decât atât, evenimentul este sprijinit de mediul universitar clujean – Universitatea Babeş-Bolyai şi Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

În anul 2013, Consiliul Consultativ al Olimpiadei Internaționale de Matematică a încredințat României organizarea ediției din anul 2018 a Olimpiadei Internaționale de Matematică (IMO), având în vedere că România face parte din „clubul de elită” al națiunilor participante, atât prin rezultatele obținute de-a lungul timpului, cât și prin contribuția la elaborarea regulamentelor de desfășurare și a subiectelor propuse.

Istoria organizării IMO datează încă din anul 1959, an în care prima ediție a fost găzduită de România, cu participarea a șapte țări: România, Ungaria, Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia, Germania de Est și URSS. De atunci, IMO este organizată anual (cu excepție anului 1980) în țări diferite. La ora actuală, la această olimpiadă participă mai mult de 100 de țări din peste 5 continente. Fiecare țară participantă poate trimite o delegație (echipă) de maximum 6 elevi de liceu sau tineri (care nu sunt studenți în momentul organizării olimpiadei), la care se adaugă președintele delegației, președintele adjunct al delegației și observatori, dacă se dorește acest lucru. În timpul desfășurării olimpiadei, concurenții trebuie să rezolve, individual, două subiecte (foi) de concurs în două zile consecutive, fiecare conținând trei probleme. Fiecare problemă este notată cu 7 puncte. Medaliile de aur, argint și bronz sunt acordate în proporție de 1:2:3 în funcție de rezultatele totale – jumătate din participanți primesc o medalie. Pentru a încuraja cât mai mulți elevi să soluționeze problemele complet, sunt acordate mențiuni acelora care au obținut 7 puncte pentru cel puțin o problemă rezolvată.
Le dorim mult succes reprezentanților noștri, sperăm să fie la înălțime ca de fiecare dată în astfel de competiții, confirmând încă o dată tradiția de excepție a matematicii în învățământul românesc și în elita mondială.

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on RedditEmail this to someone