Trăiască Regele

Istoria şi filozofia politică ne arată că cine e de dreapta nu poate fi decât monarhist, liberal şi creștin, în același timp. Toate marile state (cu cultura şi civilizațiile aferente), de la Franța la S.U.A au fost construite pe acești trei piloni. Dezavuarea unuia (aparentă, căci sunt legături fixe între ei) înseamnă automat poziție de stânga, ce merge până la ceea ce generic se numește (neo) marxism, cu deviațiile ei.
Franța, de departe cea mai mare putere şi cultură a lumii în sec. XVIII şi-a început declinul catastrofal (politic, economic, militar, social, etc.) după revoluția din 1789 când monarhia şi creștinismul au fost aruncate la coșul de gunoi al istoriei. S.U.A sunt un stat (relativ) monarhic şi (încă) liberal, construite pe o puternică mitologie creștină, valori ce sunt în cumpăna vremii acum.
(SUA sunt monarhice sub formă de organizare sau dinastic ci pentru că au preluat, aproape copy-paste, constituția unui stat monarhic, a Angliei din sec. XVIII – cu mențiunea că președintele, cu atribuțiile regale de la acea vreme, nu moștenește ci e ales – şi a păstrat-o, în timp ce în Anglia aceeaşi constituție a evoluat într-o monarhie parlamentară, atribuțiile regalității fiind acum simbolice, dar totuşi cu efecte masiv benefice în societate (Vedem investițiile masive în PR-ul Casei Regale, iar pentru tinerii britanici nu există exemple mai solide ca cei doi frați).

E inutil să invocăm confuziile între stânga şi dreapta în societatea românească pe toate planurile, vizibile şi azi, însă primul lucru după ’90 a fost împiedicarea Regelui în țară, iar apoi, compromiterea cu orice preț a Casei Regale. Un personaj vag şi oportunist a fost promovat consort, iar singura carismă şi nobleță din Casă, răsărită în anii 2000, a fost dubios dezmoștenită iar acum dezaprobată.
Dacă liberalismul (singura consecință posibilă conjugată a monarhiei şi creștinismului), oricât de echivoc în România – țară post – comunistă sub aspect ideologic – iar creștinismul este (încă) intangibil sub aspectul majorității, monarhismul a fost definitiv compromis, adică acela ce e factorul coagulator între primii doi piloni, între cer şi pământ, între oameni şi Dumnezeu, principiul demnității, eleganței şi responsabilității, a fost redus acolo unde se vrea a ajunge societatea românească: o țoapă maniheistă, incultă şi agresivă.
Niciodată în istoria ei România nu a avut nici cele mai mici înclinații sau perspective republicane, până când republica i-a fost vârâtă pe gât cu forța de puterea sovietică, în 1947/48. A fi republică e împotriva ființei noastre naționale, cu toate relele ce decurg din ignorarea naturii şi firii proprii. Observă orișicine, toți președinții după 1990, fără excepție, au dezbinat, nu au unit, şi s-au constituit în contra-modele pentru mari segmente din societate. Nici unul nu ne-a redat identitatea şi demnitatea, ci fiecare, în felul său, ne-a făcut să ne rușinăm de noi înşine. Emigrația abundentă, agresivitatea zilnică, lipsa de reguli şi principii la orice nivel sunt emblematice pentru deriva „republicană”. Cât timp nu ne întoarcem la monarhie nu putem spera într-un viitor care să ne reprezinte.
Când însăși existența regalității e sub discuție putem spune că țărănismul şi corolarul său securistic prevalează şi, precum dl. E. Constantinescu, că Sistemul a învins.
Si totuşi, Trăiască Regele, căci în parafraza unui mare om de cultură clujean, geții sunt nemuritori, şi întotdeauna regali.
 Vasile Dolean
DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on RedditEmail this to someone