LA DISPARIŢIA STATUII LUI TRAIAN

Suntem invitaţi (provocaţi) ca, de pe poziţia noastră echilibrată, totdeauna documentată ştiinţific până la ultimele amănunte, credincioasă total fiinţei naţionale (căreia nu-i pot fi necredincioşi decât trei categorii: trădătorii, inconştienţii şi sinucigaşii), să ne spunem părerea în legătură cu dispariţia statuii lui Traian de pe treptele (culmea!) Muzeului Naţional de Istorie.
Fireşte, am salutat evenimentul ca un triumf al bunului simţ. Neinspiratul monument jignea mulţimea trecătorilor care-şi întorceau faţa să nu-l vadă şi le servea străinilor o penibilă imagine-simbol a poporului român şi a istoriei sale.
Aici suntem într-o cvasi-unanimitate. Cei care regretă dispariţia făcăturii se înscriu, dacă vor fi fiind şi din aceştia, în marja de eroare.
Când luăm însă în calcul motivele bucuriei pentru dispariţia monumentului, masa se desparte în două tabere disproporţionate numeric. Cei mai mulţi, aproape toţi, între care ne situăm, dezavuau sculptura sub aspect estetic. Iar aici, tot poziţia noastră de cât mai multă obiectivitate ne obligă să-i recunoaştem autorului un punct de pornire salutar, chiar nobil: el a făcut o combinaţie între Lupa Capitolina şi Stindardul dac dorind să evidenţieze prin această metaforă plastică sinteza daco-romană, cea care a dat naştere poporului român. Numai că rezultatul n-a fost pe măsura intenţiei. Lui Traian i s-a trântit în braţe o hidoşenie hibridă parcă scoasă din coşmarurile lui Bosch.
Acestei nereuşite i s-a mai adăugat alta datorată unui deficit de cultură. Sculptorul l-a făcut pe Traian gol argumentând că în arta antichităţii nuditatea era ceva obişnuit. Era, dar rezumată exclusiv la două categorii: la personajele mitologice şi la sportivi (sportivii evoluau goi pe teren, astfel că reprezentarea lor plastică nu e un capriciu artistic ci o reprezentare realistă). În nici un caz însă persoanele cu identitate, senatorii, filosofii şi cu atât mai puţin împăraţii nu puteau fi arătaţi dezbrăcaţi ci în ţinută de gală. Din zecile sau sutele de reprezentări ale împăraţilor, unul singur a rămas fără haine în plin centrul Bucureştiului, capitala modernă a Daciei.
Există însă şi un grup de oameni care se bucură de dispariţia statuii pentru că era a lui Traian. Lor li s-a inoculat ura faţă de tot ce e roman, faţă de numele de român şi de România. L-am auzit pe unul spunând că Ulpia Traiana trebuie rasă de pe faţa pământului, să nu rămână nici urmă din ea. Nu-şi dădea seama că ce spunea el e exact acelaşi lucru cum cineva ar cere ca Sarmisegetruza Regia să fie distrusă. Poate un român să pronunţe o asemenea infamie? Iată că poate. Ei, oamenii aceştia, sunt de o totală bună-credinţă şi o fac cu conştiinţa că o fac din patriotism. Nu-şi dau seama că îndeplinesc un program întocmit de cei cărora neamul românesc le stă în gât, care însă sunt mari maeştri în design, în a ascunde acel program criminal într-un ambalaj seducător, pe care să ţi-l doreşti cu ardoare. Acestor compatrioţi li se dau jerbe de flori să le depună la simbolurile-reper ale identităţii naţionale şi ei le depun cu frenezie, fără să ştie că în ele au fost ascunse bombe.

Miron Scorobete

PS Clujaxio: Statuia lui Traian a fost mutată spre restaurare ca urmare a vandalizării cozii lupoaicei.

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on RedditEmail this to someone