PODUL LUI APOLODOR

Autor: Miron SCOROBETE

Pentru că circulă false afirmaţii despre strămoşii noştri daci care pe unii dintre noi mai puţin informaţi îi pot duce în eroare, ne vom referi aici doar la unul din subiectele favorite ale diversioniştilor: Podul lui Traian.
Ei spun că nu Apolodor a construit această performanţă tehnică, adevărată minune a lumii antice, ci Burebista. „Argumente”: 1. Nu există documente care să ateste construirea podului de către romani; 2. Podul nu figurează pe Columnă; 3. Romanii nu ar fi putut construi podul pentru că dacii de pe malul stâng nu stăteau cu braţele încrucişate ci i-ar fi ciuruit cu săgeţile.
Le vom lua pe rând şi se va vedea că toate sunt de un total absurd, lipsite de orice bază reală.

1. Nu există documente care să ateste construirea podului de către romani.
Fals.
Cel mai important document e un capitol din „Istoria romană” a lui Dio Cassius:

„LXVIII,13,1. Traian construi peste Istru un pod de piatră, pentru care nu ştiu cum să-l admir îndeajuns. Minunate sunt şi celelalte construcţii ale lui Traian, dar acesta este mai presus de toate acelea. Stâlpii, din piatră în patru muchii, sunt în număr de douăzeci; înălţimea este de o sută cincizeci de picioare, în afară de temelie, iar lăţimea de şaizeci. 2. Ei se află, unul faţă de altul, la o distanţă de o sută şaptezeci de picioare şi sunt uniţi printr-o boltă. Cum să nu ne mirăm de cheltuiala făcută pentru aceşti stâlpi? Nu trebuie oare să ne uimească şi felul meşteşugit în care a fost aşezat în mijlocul fluviului fiecare stâlp, într-o apă plină de vârtejuri, într-un pământ nămolos, de vreme ce cursul apei nu putea fi abătut? 3. Am arătat lăţimea fluviului, nu pentru că ar curge numai cu această lăţime – căci pe parcurs se lăţeşte de două ori şi de trei ori pe atât, – ci pentru că acolo este locul cel mai îngust şi cel mai potrivit pentru construirea unui pod. 4. Cu cât spaţiul se îngustează mai mult aci – deoarece apa coboară dintr-o întindere largă, pentru a intra din nou în alta şi mai mare – cu atât se face mai năvalnică şi mai adâncă. Încât şi împrejurarea aceasta se adaugă la greutatea construirii podului. 5. Concepţia măreaţă a lui Traian se vădeşte şi din aceste lucrări.”
În sinteză: „Traian construi peste Istru un pod de piatră, pentru care nu ştiu cum să-l admir îndeajuns.”

2. Podul nu figurează pe Columnă.
Fals.
Figurează. Iată:

În imagine: Columna lui Traian. Al doilea război dacic, după ce în primul trupele romane trecuseră fluviul pe un pod de vase. Festivitatea de inaugurare a podului. O tânără femeie îi oferă simbolic lui Traian pâine şi vin (“pâine şi sare”), în sunetele fluierului dublu al cântăreţului din spatele ei. În stânga se aduce un taur pentru jertfă. Totul având ca fundal silueta maiestuoasă a podului.

3. Romanii nu ar fi putut construi podul pentru că dacii de pe malul stâng nu stăteau cu braţele încrucişate ci i-ar fi ciuruit cu săgeţile.
Fals.
O bună parte din Dacia, deci şi malul fluviului, era ocupată de romani.
În primul război, Traian a ocupat Oltenia, Banatul şi Ţara Haţegului. La cererea lui Decebal se încheie pacea, aceste teritorii rămânând sub ocupaţia romană. Traian lasă o unitate militară în punctul unde va construi apoi Ulpia Traiana şi străji în celelalte părţi. Iată relatarea lui Dio Cassius:

„[Traian] a început să urce pe înălţimi, ocupând cu mari primejdii colină după colină, şi se apropia de capitala dacilor. Lusius i-a atacat din altă parte; el ucise mulţi duşmani şi prinse de vii un număr şi mai mare. În acest timp, Decebal a trimis soli pe cei mai buni pileaţi şi se ruga de împărat, prin mijlocirea lor: nimic mai mult decât că este gata să încheie pace în condiţiile impuse […]După ce rândui acestea şi lăsă oaste la Sarmizegetusa, punând străji şi în restul ţării, el [Traian] se întoarse în Italia.”

Că teritoriile acestea erau acum în mâna romanilor reiese clar şi din condiţia pe care Decebal o pune pentru eliberarea lui Longinus, adică restituirea lor:

„Decebal trimise apoi un sol la Traian şi ceru acestuia – în schimbul eliberării lui Longinus – să-i cedeze ţara până la Istru şi să-i plătească banii care i-a cheltuit cu războiul.”

Aşadar, ambele maluri ale fluviului erau flancate de trupe romane, astfel că, din privinţa aceasta, constructorii podului puteau lucra nestingheriţi.

Nu ne-am ocupa de asemenea subiecte dacă ar fi vorba numai de neştiinţă. Nu ne-am propus să acordăm meditaţii celor cu mari lacune în domeniul istoriei. Fiecare îşi gestionează depozitele de vid intelectual cum crede de cuviinţă.
Din păcate, e vorba de ceva mult mai grav. Distorsionarea istoriei până la caricaturizarea ei, asmuţirea urii împotriva romanilor, umplerea dacilor de ridicol prin supradimensionarea ilară a meritelor lor, toată această tulburare a adevărului istoric („adevăruri tulburătoare”) merge mână în mână cu scoaterea istoriei din şcoală sau măcar cu trecerea ei printr-o maşină de tocat din care nu iese decât haos. Pierderea aurului, a pădurilor, a industriei, a flotei, a căilor ferate nu este atât de păgubitoare ca pierderea istoriei naţionale. Ştergerea din memoria unui popor a propriului său trecut este egal cu a-l condamna la boala Alzheimer. Mai contează un asemenea popor? Mai tratează cineva cu el? Îi mai rămâne ceva pe lângă casă din ce i-au lăsat moştenire părinţii? Care părinţi? Întrebaţi-l cine i-au fost părinţii să vedeţi dacă ştie.

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on RedditEmail this to someone