Invitație la Concursul Național de Poezie „Octavian Goga

Octavian Goga, unul dintre cei mai valoroși poeți români este comemorat în acest an printr-un concurs de poezie. Muzeul care îi poartă numele, din Ciucea, invită toți creatorii de literatură din țară, indiferent dacă sunt sau nu membri ai unor asociații profesionale sau dacă au volume publicate, să participe.

Concurenții trebuie să trimită maxim 10 poezii până în data de 11 octombrie 2017, pe adresa: Direcția Județeană pentru Cultură Cluj, Piața Unirii nr. 1, C.P. 400433, Cluj – Napoca, tel/fax: 0264-597616. Fiecare plic va purta mențiunea: Pentru concursul «Octavian Goga», iar textele trebuie dactilografiate în două exemplare.

În plus, fiecare concurent trebuie să trimită și un scurt C.V. conținând numele, prenumele, vârsta, adresa, numărul de telefon și un rezumat al activității literare. Premianții ultimelor două ediții nu pot participa.

Festivitatea de premiere va avea loc la sediul edificiului muzeal în data de 22 octombrie 2017, în cadrul  celei de a XXXIII –a ediții a Festivalului Național „Zilele Octavian Goga”.

Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0264-597616 – Direcția Județeană pentru Cultură Cluj, persoană de contact dl. Director Victor Cubleșan.

 

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on RedditEmail this to someone