Impozitarea cifrei de afaceri: o luptă cu sabia în războiul rachetelor inteligente

Impozitul pe cifra de afaceri (vânzări) are o vechime considerabilă în istoria finanțelor publice, evoluând însă la forme mai complexe, impozitul ca atare fiind azi considerat o formă primitivă de impunere, aplicabilă unui număr restrâns de domenii.

La mijlocul secolului trecut, după evoluții succesive în timp în sistemele fiscale dezvoltate, neobositul fisc francez a cumulat toate avantajele formelor sale din diferite țări, eliminând în același timp neajunsurile lor, rezultant cea mai eficientă formă de impozitare inventată vreodată de mintea omenească, răspândită ulterior în toată lumea: Taxa pe valoarea adăugată (TVA).

Totuși, chiar dacă provine din țara egalității şi fraternității (atenție, e impozitul cu cea mai mare pondere în bugetul francez – peste 50%), este cea mai inechitabilă formă de impozitare, datorită naturii sale regresive (scade ca pondere în venit, pe măsură ce venitul crește).

De exemplu, TVA-ul plătit la o Dacie Logan de 10,000 EUR net, de către o persoană cu venituri anuale de 12,000 EUR / an reprezintă 16% din câștigurile sale cumulate, în timp ce pentru o persoană ce câștigă anual 50,000 EUR reprezintă doar 4%).

In cazul României, introducerea impozitării cifrei de afaceri este o întoarcere la începuturile finanțelor. Ce anume a cauzat această posibilă decizie?

Să luăm în analiză sinoptică primele 100 de companii din România după cifra de afaceri (marile corporații, în genere multinaționale), şi companiile cu cifra de afacerii între 100,000-5,000,000 EUR, adică IMM-urile noastre, sau „talpa țării” la nivel economic. Întâmplător sau nu, dimensiunea cumulată a vânzărilor este relativ egală, astfel încât comparație capătă valoare.

E ușor de observat că profitabilitatea IMM-urilor românești este dublă față de cea a multinaționalelor, relativ şi absolut. Desigur, profitul impozabil nu este egal cu profitul brut, dar păstrând o relație corelativă, se poate deduce cel puțin o proporționalitate, cu atât mai mult cu cat instrumentele de a diminua baza fiscală sunt mai la îndemna marilor companii.

Nu e verosimilă o logică economică a unor afaceri de 300 miliarde de lei, pentru o rata de profitabilitate netă de doar 2.8%. Transferul de preț (contabilizarea unei părți din profit în zone fiscale mai prietenoase) în cazul multinaționalelor este evident și substanțial, efortul autorităților locale în al descoperi și cuantifica apare însă dificil, în ciuda unei legislații deja existente, impuse de UE.
In acest sens, propunerea de impozitare a cifrei de afaceri reflectă nivelul de dezvoltare al fiscului românesc, incapacitatea de a răspunde cu modele legislative şi de control pe măsură la metodele complexe de evaziune fiscală ale multinaționalelor (evaziune la adăpostul legii), fiind înlocuită cu un instrument fiscal vechi de câteva sute de ani.
Autoritățile române ignoră că e puțin probabil a câștiga cu sabia în războiul rachetelor inteligente, aceasta putând fi, cu indulgență, o soluție punte în drumul spre instrumente fiscale mai sofisticate.

E inutil a aminti că bugetul României reprezintă sub 30% din PIB (2016), în timp ce în țările dezvoltate, inclusiv Marea Britanie, depășește 40% in PIB, în Franța, unde intervenția statală e mai ridicată, chiar spre 50%.
Astfel, datorită proastei colectări şi a evaziunii fiscale statul e frustrat cu peste 15 miliarde de EUR anual (e.g. de două bugetul sănătății), din care TVA, unde este o problemă structurală în colectare, peste 5 miliarde EUR, restul revenind evaziunii cu alte tipuri de impozite, inclusiv cea prin transfer de preț (internațional).

 

V.D.

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on RedditEmail this to someone