ACEŞTIA ERAM NOI, ACUM NICI O SUTĂ DE ANI

Nu e o lume abstractă, pierdută cândva, în negura timpurilor. E o lume cât se poate de reală, foarte apropiată de noi. E lumea bunicilor noştri. Dacă ne năşteam cu doar două generaţii mai devreme ar fi fost lumea noastră.
Sigur, în comparaţie cu lumea de azi, ne apare foarte primitivă.
Dar să nu ne luăm după aparenţe. Să luăm în dezbatere lucrurile esenţiale.
Tânăra aceasta, de nici douăzeci de ani, pe lângă că lucrează din greu, pentru ea concediul de natalitate nu a fost încă inventat, poartă în cârcă (în traistă) un copil. Ce poartă în cârcă “colegele ei de vârstă” de azi? Poate vreo diplomă, neapărat nişte cosmetice, sigur un telefon. Dar copilul? Aaa, am înţeles, copilul e important nu să fie ci să nu fie… Am înţeles! Vom vedea şi cu ce rezultate.
Tânăra din Clopotiva, de la poalele Retezatului, duce în mână, ca ţărăncuţele lui Grigorescu, un cofei de brad cu apă proaspătă („Umplându-şi cofeile/Mi-o cântă femeile”). Apă?, se întreabă intrigate “colegele ei de vârstă” de azi. Pe atunci se mai bea apă, şi încă nefiltrată, când ele dispun de cele mai sofisticate drinks-uri, mai şi de câte un drog?
Şi apoi, să umble cu ia aia, sigur cumpărată de la vreun bazar din Turcia, numai aşa, că e la modă, vrea să o pună în UNESCO, în loc să se îmbrace ca oamenii… Nu mai zicem nimic de marsupiul ăla, super!!!
Şi vă lăsăm pe fiecare să continuaţi. Traseul e lung!…

Miron Scorobete

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on RedditEmail this to someone