KAPNOBAŢII, MARTORI ÎN PROCESUL CONTINUITĂŢII

Autor: Miron SCOROBETE

 

ARGUMENT

În decursul ultimilor ani am tras de mai multe ori semnalul de alarmă că există un plan de deposedare a românilor de dreptul de a avea propria ţară. Cei care nu m-au crezut au prilejul să constate din cele ce se întâmplă zi de zi că, din nefericire, spre regretul meu, am avut dreptate.
Condiţia atingerii acestui scop e ştergerea identităţii naţionale. Planul are două etape: A. Retezarea rădăcinilor, aducerea românilor în starea de a nu-şi mai recunoaşte părinţii; în prima fază, se diabolizează romanii în aşa măsură încât românii nu doar să-i dezavueze ci să-i urască de moarte ca pe cei mai mari duşmani; în faza următoare, dacii să fie prezentaţi ca o seminţie difuză, despre care nu există documente convingătoare, care a şi dispărut încă din antichitate şi cu care, oricum, românii nu au nici o legătură, sau, dimpotrivă, dacilor să li se atribuie merite disproporţionate care să-i scufunde definitiv în ridicol – erau înalţi de 10 metri, vorbeau latina, ei au construit piramidele din Egipt şi din America, au sculptat statuile de daci pe care romanii le-au furat, au făcut podul de la Drobeta; B. După ce românii vor deveni o gloată fără o origine lămurită, fără părinţi, apăruţi de nu se ştie unde, li se contestă dreptul de a se considera stăpânii acestui teritoriu, ei mai putând întârzia pe aici doar pentru prestarea muncilor degradante, toleraţi din milă pe lângă acareturile stăpânilor. Pentru a se ajunge aici e necesară amputarea istoriei, falsificarea ei şi, în final, ştergerea ei totală. Se contestă numele de român şi de România inventându-li-se etimologii abracadabrante. Se cere interzicerea Imnului naţional ca în cea mai sinistră epocă stalinistă. Drapelul naţional românesc e înlocuit cu steaguri străine ale foştilor satrapi ai provinciilor
Astfel că, în timp ce se pun pe tapet tot felul de „drepturi ale omului”, care mai de care mai absurde, unui întreg popor cu o vechime de milenii pe teritoriul lăsat lui moştenire de la părinţi i se interzice dreptul de a avea un trecut şi o patrie.
Unealta de care se uzează pentru atingerea scopului este negarea continuităţii românilor pe acelaşi teritoriu, condiţie pentru a li se nega şi dreptul de a şi-l atribui, de a avea o ţară a lor.
Tocmai de aceea, cunoscând planul de bătaie al inamicului, noi vom prezenta în lucrările noastre dovezi de necombătut ale continuităţii. În cele ce urmează aducem astfel de dovezi, dar atipice, pentru care duşmanul nu are mijloace de replică.

*  *  *

Bistra e un râu care-şi are obârşia la limita dintre Banat şi Ardeal. Şi dacă, aşa cum oamenii de ştiinţă contemporani spun, apa are memorie, a Bistrei e supraîncărcată. Ea trece pe lângă Porţile de Fier Transilvane, străvechile Tapae, a fost aşadar martoră la una din cele mai mari bătălii ale antichităţii, comparabilă cu cea de la Salamina. Ea curge din muntele de marmură, acea marmură din care s-a construit o capitală, Ulpia Traiana Sarmizegetusa (panta urcătoare se numeşte din antichitate până azi „Marmure”, aşa cum a fost înregistrată de călători străini în evul mediu şi cum o ştia în secolul XIX Eminescu).[1] Tot aici, Iancu de Hunedoara, cu o armată constituită din oamenii locului, i-a înfrânt pe turci, stăvilindu-le expansiunea spre Ţara Haţegului, spre întreg Ardealul şi spre Europa.

Bistra e misterioasă. Ea nu izvorăşte dintr’un izvor, dacă ne putem îngădui această dublă inadvertenţă, logică şi lingvistică, ci dintr’un iezer. Asta înseamnă că ea la origine nu e un pârâu care tot creşte apoi, ci e de la început râu în toată firea. E ca şi cum un om s’ar naşte nu bebeluş ci de-a dreptul flăcău. E extraordinar!


Iezerul Bistrei, cel în care un solomonar „a început să citească dintr’o carte, după care apa Iezerului a început să clocotească şi din ea a ieşit un balaur”

Bistra izvorăşte din „acoperişul lumii”, dintr’unul nu chiar atât de înalt ca Himalaia, dar tot „acoperiş al lumii”, deci izvorăşte aproape din cer, de la aproape 2000 de metri înălţime, (mai exact, de la 1950). Şi aceasta, altitudinea montană, nu e decât partea vizibilă a înălţimii, sediul altei înălţimi, a celei spirituale. Acolo e vama trecerii dintre lumi, dintre aceasta şi cealaltă, unde lumile comunică prin nişte apariţii care le aparţin amândurora.


Solomonar

Descendenţii împăratului Ioniţă Caloian sunt practicanţii „Caloianului”, un ceremonial magic de alungare a secetei şi de aducere a ploii, care are aşadar ca element central apa, elixirul vieţii.
Un fel de aristocraţi ai „caloienilor” sunt solomonarii, care au şi ei legătură cu apa, şi chiar cu apa cea mai pură.
Despre solomonari se crede că sunt nişte oameni foarte evlavioşi şi dotaţi cu puteri supranaturale, dar, mai ales, cu ştiinţa de a citi într’o „carte” cu totul neobişnuită:
„Pe calea norilor, aşa se întorc şolomonarii înapoi în ţara noastră, şi în satul de unde au plecat. Şi îi conduc aşa cum vor ei. Ei stau pe nori ca pe un cal, ţin în mână o cârjă, cu care conduc norul şi cartea cu toate învăţăturile lumii. Ei pot sta în nori cât vor ei. Numai din când în când se mai scoboară pe pământ, ca să cerce pe oameni dacă ascultă de învăţăturile creştineşti şi dacă li-i tare credinţa. De aceea ei umblă rău îmbrăcaţi şi desculţi, cerşind din poartă în poartă… Dacă i-ai mulţumit şi i-ai omenit cum trebuie şi i-ai dăruit după starea ta, atunci şolomonarul te răsplăteşte, mergându-ţi toate din plin. Acei, însă, care-i dispreţuiesc, ori îi alungă sunt pedepsiţi de şolomonari, căci le bat ogoarele cu grindină şi furtună şi le merge rău.”[2]

O culegere de legi, scoasă sub egida domnitorului Ţării Româneşti Matei Basarab la 1652, lucrare oficială aşadar şi care în calitatea sa de text juridic are obligaţia de a folosi terminologia la modul cel mai riguros eliminând total ambiguitatea, se ocupă la un moment dat de cei care pot dirija fenomenele meteorologice şi pe care-i numeşte „gonitori de nori”.


Danubiu (Zeul norilor, solomonarul?)

Dar în antichitate, Strabon spunea că dacii au nişte asceţi numiţi kapnobatai, ceea ce el traduce prin „cei ce umblă pe nori”. Şi, în acest context, e timpul să ne întrebăm dacă dragonul dacic nu are vreo legătură cu balaurul solomonarilor. Purtătorii drapelului erau cumva kapnobatai? S-ar putea ca însuşi Danubiul, ca zeu, să fi fost patronul celor ce aveau legătură cu norii (nubes = nor).


Dacii kapnobatai (solomonari)?

E clar că în toate aceste cazuri – „cei ce umblă pe nori” la Strabon, „gonitori de nori” în Pravila lui Matei Basarab, „ei stau pe nori ca pe un cal” în credinţa populară – e vorba de solomonari, exact aşa cum îi văd oamenii de aici, un motiv aşadar supravieţuitor din antichitate până azi. Şi vom vedea de ce îi evocăm atunci când vine vorba de râul Bistra.
Dar, pomenind de kapnobaţi, nu mă pot abţine să nu reproduc aici cea mai încântătoare „Diplomă” ce mi-a fost oferită vreodată, urarea ce mi-a făcut-o la un ceas aniversar poetul Ion Arcaş, şi o înrămez aici nu spre slava mea (care, totuşi, s-ar putea să nu fie deşartă) ci pentru frumuseţea ei în sine:

 

 HOROSCOP DE POET

Te salut, Miroane Scorobete!

Aflu că împlineşti o vârstă. Dar nu te întreb cum ţi-a trecut colbul anilor printre degete. Nu te întreb cum a fost. Şi nici cum o duci. Ai urmat destinul şi stelele cuvenite, în multe vremuri nefaste. Şi-ai răzbit. Tu cel născut în preajma sanctuarelor Sarmizegetusei trebuie să ştii mai multe despre soroc; de aceea, poate, ai ales/te-au ales munca trudnică, răbdarea în efort, integritatea, dârzenia întru afirmare. Distincţii şi privilegii ale capnobaţilor. Aşa te-am cunoscut şi iubit: ca tainic capnobat. Aplecat pe vers fără cusur. Decriptor al unor lumi de dincolo. Aspru până la temeritate cu tine şi cu semenii rostitori în cotidian. Fără pavăze şi răgaz. Nu citez din cele ce ai scris pentru a nu umbri, cumva, zodia Taurului, superb aşezată în rosturi de Virgiliu: „Candidus auratis aperit cum cornibus annum Taurus” (Taurul deschide anul cu auritele lui coarne). Dacă ai deschis porţi/arcuri, sigur le-ai păzit şi le-ai complicat în labirint. Stai lângă ele ca un oştean şi haide într-o zi să urcăm pe Râul Mare, până sus la altarele dacice. Unde aş vrea să-ţi spun: Te rog, Miroane, să trăieşti mulţi ani! Să-ţi împlineşti destinul şi limpezimea de miere solară din prisăci ale dăinuirilor. Salve!
Ion ARCAŞ

 

Şi revenim. Doar mitologie sau realitate palpabilă?

Scriitorul Ion Pop Reteganul a fost către sfârşitul secolului al XIX-lea învăţător în satul Păucineşti de lângă Sarmisegetuza, chiar sub muntele de unde răsare Bistra. De la Ion Pop Reteganul se păstrează nişte manuscrise în care el a notat ceea ce a auzit de la sătenii din împrejurimi între anii 1888-1891. Între altele, se găsesc aici mărturii despre faptul că prin anii 1860-1870,  deci pentru el foarte recent, cu doar două sau trei decenii mai înainte ca el să-şi facă însemnările, când oamenii care-i povesteau lui fuseseră ei înşişi martori oculari la cele relatate, în patru sate din zonă, Ohaba, Sarmizegetusa (care atunci se numea Grădişte), Zăicani şi Băuţari, au apărut patru solomonari, care aveau fiecare câte o „carte şolomănărească” şi care, pentru că au fost rău primiţi de localnici, au spus că va veni un prăpăd peste acele sate, ca, peste trei zile, o grindină supradimensionată (aici se spune că „bate piatra”) să transforme lanurile cu semănături în dezastru.


Ion Pop Reteganul, pe când era învăţător în Ţara Haţegului şi afla despre solomonarii locului

Vasile Lovinescu a dat peste „cartea şolomănărească” într-un text extrem de interesant şi de misterios totodată, legenda versificată „Povestea povestelor” a lui Constantin Stamati apărută în 1843, pe care ilustrul ucenic al lui Guénon o consideră înţesată de sensuri ezoterice: „Povestea poveştilor exprimă tradiţii mistice, făcând parte din istoria secretă a întemeierii Moldovei. Faptele se întâmplă în alt spaţiu şi alt timp decât timpul şi spaţiul istoriei profane; evenimentul «a fost odată ca niciodată», după admirabila figură populară, ceea ce nu înseamnă deloc că n-a fost, ci că s-a petrecut în Illo tempore, în dimensiuni inaccesibile şi totuşi cauzale faţă de istoria obişnuită.”

Ciubăr Vodă, personaj dominator în incitanta şi excelenta poemă, e văzut pe fundalul acestui univers. Părinte mitic al voievodului istoric Bogdan întemeietorul, Ciubăr întruchipează preistoria Moldovei, vârstele ei mitologice, el fiind un fel de protector nemuritor al ei.

Or, Ciubăr Vodă, citea „prea ades” într-o carte „şolomănărească”. Iată: „Bogdan ia de la vrăjitoare o brăţară

Cu multe scrijilituri,
Ce foarte se potrivea
Cu slova ce au fost scris
Împăratul Solomon
În Solomonia sa,
Pe care carte cetea
Prea ades Domnul Ciubăr.

Ceea ce-l arată pe Ciubăr, continuă Vasile Lovinescu, ca «strămoşul», «maestrul», «patronul» solomonarilor care, contrar părerii obişnuite ce-i consideră vrăjitori, reprezintă, în realitate, o categorie de înalţi iniţiaţi.”[3]

Revenind la Ion Pop Reteganul, tot el povesteşte că un ţăran din Bucova, satul cel mai de sus pe valea Bistrei, a întâlnit în munte un „domn” pe o iapă albă. Acesta l-a rugat să-l conducă spre Iezerul Bistrei. Ajunşi la Iezer, străinul i-a dat iapa săteanului iar el a început să citească dintr’o carte, după care apa Iezerului a început să clocotească şi din ea a ieşit un balaur. Solomonarul s’a aruncat călare pe el şi au luat-o în zbor spre Ţara Românească (Valahia), stârnind furtuni catastrofale pe unde treceau. (Ne întrebăm din nou: nu există o legătură între balaurul solomonarilor şi dragonul-stidard al dacilor? Şi o altă întrebare care nu s-a pus niciodată dar care, credem noi, de aici încolo va insista să capete răspuns: nu există o legătură între dragonul-stindard al dacilor şi misterioşii dinozauri din Ţara Haţegului, tot un fel de balauri ca ai solomonarilor? Posibila contaminare dintre aceştia şi Lupul-totem dacic aşteaptă să fie elucidată).


Stindardul dacic pe Columna Traiană


Dinozaur haţegan

Mai înspre zilele noastre, un sătean din Poieni, sat vecin cu Bucova, deci foarte aproape de Bistra, Ion Obrejan, care a trăit până prin anii 1970-80, ai cărui copii încă trăiesc – fiica lui, Sofia, mi-a fost colegă de clasă în şcoala primară – a văzut şi el solomonarul scăldându-se în Iezerul Bistrei.

Celor ce socotesc toate acestea ca fiind doar nişte naive „poveşti băbeşti”, le replicăm că, dacă povestea începe cu: „A fost odată un moş şi o babă…”, e nedrept ca toate poveştile să fie obligatoriu băbeşti. De ce să nu fie unele şi moşeşti, sau chiar strămoşeşti? Pentru că, dacă un ţăran analfabet îţi reproduce cu exactitate un text din Strabon nu înseamnă că el l-a citit pe Strabon; el n’a citit nimic pentru că nu ştie să citească, dar înseamnă altceva, mult mai important, înseamnă că acel lucru despre care scria acolo Strabon ţăranul îl ştie nu din lectură ci exclusiv de acolo de unde el se poate informa, nu din bibliotecă ci de pe teren, din realitate. Înseamnă că acei kapnobatai pe care-i ştia Strabon încă mai există şi ţăranul vorbeşte despre ei pentru că aşa au făcut toate generaţiile care l-au precedat de dinainte de Strabon până la el.

Şi chiar dacă le clasăm pe toate acestea în registrul „Legende. Superstiţii. Poveşti”, există un adevăr ce nu poate fi nici ocolit, nici combătut. Existenţa unui motiv din antichitate până în zilele noastre, transmis nu în scris ci oral, prin tradiţie, prin predanie cum spuneau părinţii noştri, dovedeşte peremptoriu o succesiune a generaţiilor aceluiaşi neam fără nici un hiatus: C o n t i n u i t a t e.

 

[1] Colonelul Giovanandrea Gromo, consilier secret al lui Ioan Sigismund Zapolya, între 1564 şi 1570 a întocmit două rapoarte asupra acestei regiuni în care consemnează existenţa unei „forte passo chiamato da alcuni le Porte di Ferro et de altri le Porte di Marmoro” (o trecătoare întărită numită de unii Porţile de Fier şi de alţii Porţile de Marmură) şi în alt loc: „il fortissimo passo di Porta di Marmore” (pasul foarte întărit al Porţii de Marmură);

„numele român al Porţii de Fier (Marmora)”. M. Eminescu, „Religie şi naţionalitate”, Timpul, 15 iunie 1883.

[2] Olinescu, Marcel. Mitologie românească. Bucureşti: 1944.

[3] Lovinescu, Vasile. Monarhul ascuns. Iaşi: Institutul European, 1992, p. 108.

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on RedditEmail this to someone