Gală de Kickbox şi MMA profesionist în faţa a peste 2500 de spectatori

Sporturile de contact şi artele marţiale mixte au început să aibă tot mai mulţi practicanţi in România. Sălile de sport dedicate, numărul tot mai mare de participanţi la antrenamente şi competiţiile din ce în ce mai numeroase demostrează popularitatea de care se bucură fenomenul. Un exemplu pertinent a fost gala de Kickbox şi MMA profesionist care a avut loc în weekendul care a trecut la Sala Sporturilor Horia Demian din Cluj Napoca. Aici, în prezenţa a nu mai puţin de 2500 de spectatori, organizatorul local, Clubul Sportiv MMA TRANSILVANIA a reuşit să ofere celor prezenţi un spectacol sportiv de excepţie.

Beneficiind de o organizare ireprosabilă şi meciuri spectaculoase, gala din weekend a fost deschisă de un un meci pentru  o centura mondială între un sportiv timişorean de la CS Ginbox şi un sportiv din Olanda, fiul marelui luptator K1 Albert Kraus care a şi câstigat după cinci runde spectaculoase.

A urmat apoi gala propriu zisa cu 5 meciuri de MMA. Primele două meciuri au fost pierdute de luptorii clujeni ai CS BPT în faţa a doi sportivi de la Piteşti. Meciul  cu numărul trei l-a avut protagonist pe sportivul Clubului Firekick-Boxing Gherla Drotar Dario, campion UFT 2016 şi deţinătorul Centurii „SUPREME NIGHT FIGHT”. El l-a avut adversar pe sportivul de la BPT Pop Sorin un luptător experimentat şi disciplinat, dar cu un stil de luptă aproape de adversar şi ajutat de o combinaţie de genunchi-braţe a reuşit să câştige prin KO.

Meciul 4 dintre Islam Rechidov de la MMA Transilvania şi un luptător din Tulcea  s-a termină repede in favoarea lui Islam, iar Mezei Alexandru de la Pretorienii  Deva a pierdut în faţa unui sportiv din Republica Moldova. Gala a continuat apoi cu meciurile de kickbox în care s-au remarcat: Saer Hassoun de la MMA Transilvania şi Pisari Andrei de la CS Tengu Cluj care şi-a câştigat meciul lui printr-un KO spectaculos.

Centura UFT 2017 a fost câştigată de către Ion Surdu de la MMA Transilvania în prima repriza prin KO în faţa sportivului Mihai Vasile Catalin din Ploiesti, iar  Centura Transilvaniei  a fost câştigată de către Cibu Adrian de la Tengu, rapid, prin KO în prima repriză în faţa sportivul din Deva Flaviu Boiciuc.

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on RedditEmail this to someone