„You call me Mr. Năstase!”

Orice sportiv de performanță știe că în tensiunea unui meci, chiar dacă coechipierul sau antrenorul său a greșit în conduita cu adversarul sau arbitrul, îi ții indiscutabil și invariabil partea, răfuindu-te cu aceștia, mai ales când ei sunt într-o culpă mai grosolană. In ultimă instanța, te clarifici cu el în vestiar, la o perioada, în liniște, cu zâmbetul de buze. Acesta e principiul, cu atât mai mult cu cât cel în discuție e vedeta indiscutabilă a echipei si a țării, aducându-i beneficii incredibile de notorietate în ultimii 50 de ani.

Particularitatea cazului din evenimentul Fed Cup este că vedeta echipei, căpitanul nejucător, nu a greșit cu nimic, iar înfierarea lui cu acuze generalizate, la cald, cu atât mai nevolnică, și vine din spurcata genă a acestui neam, parcă mai întotdeauna dornic să îngroape și să niveleze orice iese din tiparul mediocrității sale.

Explicativ, în orice dispută sportivă există și o luptă psihologică, pe teren și în afara lui, mai ales într-un sport precum tenisul, cu senzitivitate extrem de ridicată la factorul psihologic (de care, a făcut uz, într-un mod abuziv și ilegal, englezoaica Jo Konta). Aici dl. Năstase este expert, a câștigat meciuri cu giumbușlucuri și tertipuri de finețe pe care orice mare sportiv le are în panoplie alături de partea tehnică. Glumițele la minut cu antrenoarea engleză, reacția dură la mofturile jucătoarei engleze sunt valide din punct de vedere sportiv, și au urmărit acest aspect de intimidare și iritare a adversarului. Desigur, se poate invoca un bonus de atenție și limbaj către britanice, căci Mr. Năstase cunoaște bine aroganța engleză, cu care s-a războit mulți ani pe iarba Wimbledon-ului și în afara ei, urmărind să o anihileze din start. Apoi, prin declarațiile sale a adus o vizibilitate bine calculată meciului în presa engleză și internațională, care altfel trecea puțin remarcat.
In schimb nu este deloc validă atitudinea lui Jo Konta, și mai ales a arbitrului. Sensibilitățile afective nu sunt motiv de întrerupere a meciului, este o o greșeală majoră de arbitraj, precum și cea a eliminării lui Ilie Năstase din arenă, pe care prea ușor le trecem cu vederea.

 

(Tăria limbajului? Sportul este asezonat cu astfel de sintagme, și fac parte din ADN-ul lui, chiar dacă vorbim de un unul nobil, precum tenisul. Pentru referință, vizionați reacțiile lui John McEnroe, alt număr 1 ATP, un monstru sacru al sportului alb, și veți vedea că nu Ilie este campionul.
Remarca cu Serena nu merită invocată, dar trebuie amintit episodul în care, făcând pereche la dublu cu prietenul său Arthur Ashe, primul jucător de culoare câștigător al unui mare șlem, și ținta glumelor rasiste, abundente în anii ’70, din solidaritate, Ilie intră pe teren vopsit pe față cu cremă neagră de ghete).

Ilie Năstase a fost un artist, pe teren și afara lui, a muncit și chibzuit atât cu mintea dar mai mult cu inima, și a dat o culoare unică acestui sport, pe care poliția de conștiința, corectitudinea politică, a reușit în timp să o facă irepetabilă.

In încheiere, un episod de la Wimbledon, când după o controversă de arbitraj, jucătorul român este chemat la raport de către arbitrul de centru:
„Năstase, would you please come on this side of the court!”, urmat de răspunsul prompt al fostului număr unu mondial: „First of all, you don’t call me Năstase, you call me Mr. Năstase!”

Dacă Ilie al nostru nu exista, trebuia inventat.

Clujaxio

Ps: Asocierea comportamentului presupus inadecvat al primului lider ATP cu apartenența la un anumit partid politic e, din nou, o dovadă de adânc maniheism politic, boala grava a societății românești.

.
.

.

 

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on RedditEmail this to someone