Cauzele recesiunilor economice pe înțelesul tuturor. Cooperativa de Baby-sitting

Recesiunile economice au cauze ciudate, fiind greu de asociat direct unei decizii / opțiuni, ca variabilă economică. Principala lor caracteristică este un dezechilibru puternic între cerere și ofertă, soluțiile urmărind restabilirea acestui echilibru, pe care totuși, în cea mai mare măsură a timpului economiile de piață dezvoltate reușesc sa îl țină sub control.

In timpul unei crize economice, oferta de bunuri și servicii este peste tot, în timp ce cererea nicăieri. Există unități de producție gata să facă fată comenzilor dar acestea nu apar, muncitori dispuși să lucreze dar locuri de munca nu sunt, o mulțime de magazine, restaurante și hoteluri cu locuri disponibile dar clienții absentează; blocuri de apartamente gata construite spre vânzare, stocuri abundente din mărfuri atrăgătoare dar interesul pentru ele este inexistent.
De ce nu mai există cerere? De ce s-au oprit oamenii și companiile din a cheltui? Nu mai sunt bani, sau e vorba (și) de alți factori?

In complexitatea explicațiilor, o soluție de răspuns este reducerea problemei la scară individuală. Ne vom inspira din analiza exemplului preluat de Paul Krugman (laureat Nobel pentru economie) în cartea sa The return of economic recession, 2008, dintr-un caz real din SUA anilor ’70, exemplificat într-un articol scris de soții Joan și Richard Sweeney în 1978, ca rezultat al experienței proprii.
Acești soți erau membri, atenție, ai unei Cooperative de Baby-sitting (!) din Capitol Hill (Washington DC), o asociație de cupluri de tineri, în principal din administrația publică și corporații, dispuși sa facă baby-sitting cu copiii celorlalți.

Dincolo de argumentul mai greu de conceput azi al încrederii în celălalt (ceea ce ne arată încă o dată candoarea pierdută a umanității), această asociație era una neobișnuit de mare, înregistrând până la 250 de cupluri, cu toate provocările manageriale aferente unei astfel de organizații. Cu toate acestea, funcționarea cooperativei părea perfect gândită să reziste la orice șocuri sau disfuncționalități: pentru fiecare jumătate de ora de baby-sitting, părintii supraveghetori primeau cupoane (de baby-sitting), pe care apoi le foloseau când vroiau să iasă în oraș, pentru a „plăti” să-și lase copiii în grija altor membri ai asociației. Astfel, sistemul permitea fiecărui cuplu posibilitatea de beneficia de o durata de baby-sitting corespunzător orelor practicate de ei pentru copiii altor părinți, asigurând practic un echilibru ermetic. Desigur, gestionarea cupoanelor nu era chiar facilă, cuplurile care părăseau asociația le transmiteau celor care intrau, managementul era plătit tot în cupoane de baby-sitting, șamd.

Capitol_Hill_Babysitting_Coop,_July_4th_parade
Membri ai Cooperativei în anii 2000. In prezent, mai există ca. 20 de cupluri. 

Dincolo de aceste detalii, problema majoră a apărut când în circulație se găseau prea puține cupoane pentru a face fată nevoilor de baby-sitting ale cooperativei.

Cum s-a ajuns aici? In primul rând, când un cuplu ieșea în oraș, apărea oportunitatea altuia de a face baby-sitting. Cuplurile cu mai mult seri libere în lanț și fără planuri imediate încercau să facă cât mai mult baby-sitting, pentru a acumula cupoane în vederea unor perioade mai active. In același timp însă, unele cupluri se temeau că nu au suficiente rezerve de cupoane, astfel încât refuzau să mai iasă serile, cautând oportunități de baby sitting pentru a strânge cupoane în vederea momentelor speciale viitoare. Astfel, ocaziile de baby-sitting s-au rărit, iar ca urmare părintii au devenit tot mai reluctanți în a-și folosi cupoanele existente pentru ieși în oraș, creând un cerc vicios ce a limitat în efect compus și mai mult oportunitățile de baby-sitting. Pe scurt, cooperativa a intrat în recesiune.

Cooperativa poate fi privită în esență ca o economie în miniatură, chiar dacă lipsită de complexitatea uneia reale, dar cu funcționalitate similară, astfel încât vorbim de o recesiune reală. Ce anume a generat-o?

Capitol_Hill_Babysitting_Coop_scrip
Cupon de Baby-Sitting cu „valoarea” de 1/2 ore. 

A fost pentru ca membri cooperativei făceau o treabă proastă? Sau pentru că tehnologia de baby-sitting nu a fost updatată la aceea a competitorilor? Sau pentru că strategia cooperativei nu a funcționat, iar valorile și misiunea ei au eșuat nefiind adaptate le cerințele pieței?

Nimic din toate acestea, cooperativa putea „produce” corespunzător, cantitativ și calitativ, ore de baby-sitting. Cooperativei însă îi lipsea „cerere efectivă”, adică prea puțin consum pentru bunuri reale (ore de baby-sitting), pentru că toată lumea încerca să stea pe cash sau să acumuleze cash (cupoane de baby sitting în cazul nostru) – nu-i asa că seamănă cu pattern-ul din perioada 2008-2009?
Lecția care se învață pentru lumea reală, concluzionează Krugman, este că vulnerabilitatea la ciclurile de business poate să aibă foarte puțin de a face cu virtuțile sau defectele intrinseci ale unei economii, iar crizele pot lovi economiile fundamental bune.

Care a fost soluția găsită? La început, propunerea board-ului – format în principal din avocați – a fost una administrativă obligând fiecare cuplu să iasă în oraș cel puțin de două ori pe lună. Totuși, la propunerea soțiilor Sweeney amintiți mai sus s-a adoptat finalmente o soluție economică de stimulare: creșterea ofertei de cupoane (a numărului de cupoane ce revenea membrilor), adică a „banilor” din piață. Rezultatele au fost miraculoase: cu o rezervă confortabilă de cupoane, cuplurile au fost din nou doritoare să iasă în oraș, ceea ce a creat noi oportunități de baby-sitting, adică noi motivații de a ieși seara, cu efect compus pozitiv de data aceasta, șamd.

Cert, economiile reale sunt mai complexe, nu vorbim doar de cheltuieli curente, ci și investiționale, există sisteme financiare complicate care asigură o circulație a banilor, etc. Totuși, exemplul Cooperativei din Capitol Hill rămâne un instrument puternic de a înțelege resortul crizelor economice, căci importanța modelelor miniaturale este aplicabilă nu doar în fizică – în aeromodelare sau în domeniul motoarelor (unde se studiază performanța unui singur cilindru), dar și la nivel economic. Emitenții de cupoane de baby-sitting în lumea reala sunt băncile centrale, BNR în România, BCE în zona euro sau Federal Reserve in SUA, rolul lor fiind să asigure un echilibru monetar prin suplimentare sau sterilizare de bani.

Lucrurile par simple acum, dar multă vreme chiar marii economiști au considerat acest lucru o eroare (J. Schumpeter: „…e sănătos doar dacă provine din sine. Orice stimul artificial lasă o parte a recesiunii nerezolvată și adaugă, la aceea rămasă neajustată, o altă problemă care trebuie rezolvată la rândul ei, amenințând economia cu o altă criză”).

In mare, aceasta a fost principala soluție adoptată de băncile centrale în post criza 2008, pompând sume uriașe în sistemul financiar, pentru a asigura confortul psihic participanților că sunt suficienți bani (nimeni nu voia sa împrumute pe nimeni din frica incertitudinii, toată lumea stătea pe cash), și pentru a reaprinde flacăra cererii.

Nu în ultimul rând, exemplul confirmă și un adânc substrat psihologic al crizelor economice, ce ne duce cu gândul la postulatele lui Keynes: cineva nu cheltuie pentru că nu are, ci pentru că expectanțele sale pentru viitor sunt negative, iar invers, nu cheltuim atunci când neapărat avem, ci pentru că există așteptări pozitive de la evoluțiile viitoare. Iar efectul compus al acestor decizii individuale poate influența decisiv mersul economiei, indiferent de sănătatea sa structurală.

V.D.

 

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on RedditEmail this to someone