Case celebre uitate în nepăsare: Horea, Creangă, Brâncuși, Enescu

Dacă aceasta țară numită întâmplător România are o mărime proprie monstruoasă față de alte spații, aceasta este ignorarea, desconsiderarea, minimizarea și dezavuarea îndârjită a ce este autohton de valoare.

Se pare că printr-o forță necunoscută, străină nouă, ne atrage nimicul, eșecul, patima sau căderea celuilalt, iar aprecierea a ceea ce este incontestabil de succes printre semenii noștri și nu poate fi ignorat, vine însoțită de emoție, adică flacără de moment pe fond de paie. In timp însă în conștiința noastră se pare că rămân cenușă și ruină după marii noștri compatrioți sau memoria lor.
Mici, dar mari exemple de fapt, le găsiți în colajul de poze ce ne arată ce s-a ales de casele lui Horea, Creangă, Brâncuși sau Enescu.

Casa lui Horea de la Cizer (jud. Sălaj), acum câțiva ani:

horea1

Dacă Biserica construită de Horea în 1773 a fost salvată prin includerea în patrimoniul Muzeului Etnografic din Cluj, unde este restaurată, casa construită de el în Cizer, se degradează de la o perioadă la alta. Așa arată acum, vizibil deteriorată față de imaginea de mai sus, nici ea laudativă:

horea2

Casa Creangă din Iași (unde povestitorul a urmat cursurile pentru a deveni preot):

casa creanga iasi

Casa lui Brâncuși de la Hobita, cea reala (nu cea care găzduiește Muzeul memorial Constantin Brâncuși, aici folosindu-se „o casa asemănătoare, bine conservata”):

casa Brancusi

Nu în ultimul rând, casa lui Enescu din Mihăileni, județul Botoșani (unde a copilărit și locuit muzicianul pentru 15 ani):

image-2014-07-22-17725910-0-casa-george-enescu-mihaileni-1 (1)

Cum putem să ne respectăm unii pe alții în prezent, dacă memoriile unora dintre cei mai mari dintre noi suferă asa?!
Totuși, nu credem că aceste mostre de nepăsare și lipsă de respect sunt în esență specifice oamenilor ce acum se cheamă români. Batjocorirea sau uitarea lui Horea, Brâncuși, Enescu sau Creanga nu sunt cauze, ci consecințe.

E greu să faci istorie pe fundamentul actual, fără cauzele primare ce merg până în antichitate, la geto-dacii noștri acoperiți de neglijență. In fond și ei sunt o etapă intermediară, rădăcinile noastre se întind în preistorie, dar ei sunt prima formă de Unitate și Identitate pentru întreg spațiul actual românesc, ce ar trebui preluată și acceptată pentru prezent.

Pentru o poziție istorică mai demnă, proprie sângelui, în care să ne respectăm semenii și memoria lor, trebuie să ne acceptăm identitatea dacică (de acum într-o perspectivă creștină, nu zalmoxiană).
Dovezile continuității sunt nenumărate, se înghesuie să bată la poarta conștiinței noastre, să le cercetăm și să le primim cu inima deschisă. Altfel, sub nume străin, riscăm să rămânem goi pe dinauntru, în bătaia vântului istoric, fără ancoră identitară, fără argumentele continuității pe acest pământ, veșnic umilindu-ne, veșnic desconsiderându-ne, cu casele, cetățile sau tradițiile în permanentă ruină.

Clujaxio

 

PS: Despre batjocorirea vestigiilor dacice din Munții Orăștiei, multe patrimoniu UNESCO, capodopere ale antichității și istoriei noastre – dar nu a contemporanilor, într-un articol viitor.

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on RedditEmail this to someone