Competiţie de Taekwon-Do ITF la Vivo. Cupa Decathlon-Impact, la luptă

Cupa „Decatlon Impact” la Taekwon-Do ITF a ajuns la a doua ediţie. Concursul anual în care peste 80 de copii din Transilvania se întrec în probe de luptă, este programat să înceapă sâmbătă, 01 aprilie, de la orele 10:00, în incinta Centrului Comercial Vivo. Magazinul Decathlon a pregătit medalii și cadouri pentru cei clasați pe primele trei locuri, iar pentru cele mai bune cluburi participante, cupe.

dec1 (Medium)

Competiția se dorește a fi un spectacol sportiv total, astfel că începând cu orele 14,00 vor avea loc două demonstrații de măiestrie în artele marțiale. Ele vor fi prezentate de către clubul organizator, CS Impact pentru versiunea tradiţională ITF de Taekwon-Do, iar pentru varianta olimpică WTF, va fi prezent CS One.

dec3 (Medium)

Clubul Sportiv Impact, cu peste 100 de sportivi legitimaţi şi patru antrenori, prin prisma rezultatelor din ultima perioadă, tinde să devină unul dintre cele mai importante cluburi de profil din ţară, fapt pentru care este şi partener Decathlon. In prezent funcţionează într-una dintre cele mai moderne săli de arte marţiale din Cluj-Napoca, în Piaţa 1 Mai.

sala cs impact (Medium)

Taekwon-do presupune și indică antrenamentul mental şi tehnic pentru lupta neînarmată,  incluzând tehnici de lovire cu pumnul şi piciorul, blocaje şi eschive din calea loviturilor adversarului, pentru distrugerea rapidă a lui folosindu-ne de avantajele pe care acesta ni le oferă în timpul mișcării sale.  Este în egală măsură o activitate ce pune la punct sănătatea fizica și mentală, si clădește caractere.

Traducerea cuvântului Taekwon-do se poate face astfel :“TAE” are sensul de a sări, de a zbura, a lovi sau a sparge cu piciorul; “KWON” denotă pumnul pregătit să lovească sau să blocheze; “DO” are aspectul de artă, de cale, de conduită, adevărata artă construită şi pavată de către înţelepţii şi luptătorii din trecut.

afis-50x70 (2)-page-001 (Medium)

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on RedditEmail this to someone