Clujeni pe podium la concursul național de ski Cupa Veteranilor

Sâmbătă, 18 martie 2017 a avut loc cea de-a 46-a ediție a concursului național de ski Cupa Veteranilor. Cu nu mai puțin de 105 concurenți prezenți la start la proba de ski alpin, Clujul a reușit performanța de a urca pe podium și de a obține cinci locuri I, două locuri II, și un loc III.

sky (2)

Cluj-Napoca a fost reprezentat de o formație alcătuită din salvamontistul Iacob Câmpean și alți 15 iubitori ai acestui sport de iarnă. Competiția a constat în desfășurarea a două probe, ski alpin și ski fond, fiecare dintre ele derulându-se pe categorii de vârstă, începând cu intervalul 35-39 de ani și respectând succesiunea din cinci în cinci ani.

sky (1)

Astfel, locul I a fost câștigat de participanții Corovei Mihai din Câmpia Turzii și Crișan Erika din Luna de Sus – categoria de vârstă 35-39 de ani, Husar Mihaela din Cluj-Napoca – intervalul de vârstă 50-54 de ani, Domokoș Tudorica din Turda și Câmpean Iacob din Boju – categoria de vârstă 60-64 de ani.

Locul II a fost obținut de către Crișan Ciprian – Luna de Sus – categoria de vârstă 35-39 de ani și Domokoș Mihai – Turda – categoria de vârstă 70-74 de ani, în vreme ce locul III i-a revenit doamnei Urcan Cosmina, din Cluj-Napoca –  intervalul de vârstă 35-39 de ani.

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on RedditEmail this to someone