O carte de spiritualitate creștină citită în cheie de dezvoltare personală?

Autor: Preot Dorel Gălan

Deși marcat de consumerism, corporatism, globalizare și materialism, omul modern nu abandonează sfera spiritului, apetența pentru dezvoltarea personală fiind o caracteristică a momentului. Mărturie sunt programele de formare soft skills în companii dar și persoanele private care investesc timp și bani participând la tabere, bootcamp-uri de personal development.

(Inclusiv semnatarul acestor rânduri a inițiat acum câțiva ani într-o biserica din Cluj-Napoca seminarii de dezvoltare personală…)

Faptul în sine e unul extrem de pozitiv și arată (dacă mai era nevoie) că, deși orientat spre exterior, omului ii sunt necesare ciclice întoarceri spre sine pentru a-și pune sub semnul întrebării viata și acțiunile sale.
E posibil însă că multe tehnici și programe de acest fel, unele nevalidate științific, sa fie lipsite de eficiență; altele pot fi iluzorii, exagerând-se indemnul spre a visa spre scopuri înalte, fără a te învăța cum sa te trezești din visare și sa acționezi; altele pot fi total nerealiste – de ex. gândirea pozitivă – abordarea oricărei situații de viata în mod pozitiv – aduce incongruentă intre cognitiv și emoțional, intre ceea ce gândim în legătură cu un fapt și ceea ce simțim. E mai „sănătos” a fi trist când ratezi un obiectiv decât o fericire auto-indusă contrastantă cu realitatea.
Nu în ultimul rând, cultivarea exagerată a eu-lui poate duce la o supra-gonflare a acestuia, tradusă ca autoevaluare falsă, cu defecte inexistente și calități supra-abundente.

De asemenea, unii autori de cărți care vizează aspecte ale  creșterii  personale  sunt  controversați  inițiatori de mișcări spirituale bazate pe  supunere  oarbă față de fondator, cu înregimentarea în „ashram-uri” în care promiscuitatea,  violența,  agresivitatea  și alte derapaje constituie „viața” acestor oameni.
O primă concluzie: atenție la maeștri și atenție la resurse!

Autorul rândurilor de față a verificat rafturile unei librării de referință de la noi și a constatat abundența titlurilor și a autorilor (unii cu zeci de titluri) în domeniul amintit. Surprinzător, nu a găsit la rafturile de dezvoltare personală, nici la cele de spiritualitate, o carte esențială, Patericul, colecția de întâmplări și aforisme (apoftegme, în  accepțiunea  specialiștilor) ale călugărilor din  primele  generații  de  anahoreți  creștini  din  pustiurile  egiptene  din secolele IV-VI.

Poate fi Patericul o resursă de frecventat pentru sensibilul domeniu al dezvoltării  personale?  Poate fi citită o carte de spiritualitate creștină în cheie de dezvoltare personală?  În rândurile ce urmează, câteva propuneri.

1. Experiența nu este ceea ce ni se întâmplă, ci ea reprezintă ceea ce facem cu cele ce ni se întâmplă. Un rational management al trecutului personal presupune transformarea  acestuia în situații de învățare, altfel spus, învățarea din lecțiile trecutului.

De asemenea, învățarea nu presupune, cum greșit încă putem constata, memorarea unei  cantități de informație și reproducerea acesteia; procesul de învățare presupune transferul a ceea ce știm spre înfăptuire. În acest fel putem vorbi  de  învățarea focusată  pe  competențe.

Un dialog intre doi „intelectuali” din pustie, Evagrie și Arsenie ilustrează cele scrise mai sus. Unul se întreba cum este posibil ca cei doi, educați și culți, să fie în  urma  altora,  țărani  egipteni necultivați.  Răspunsul găsit e sublim: „noi, din învățătura lumii nu avem nimic,  însă acești țărani egipteni și-au  câștigat virtuțiile din  propriile lor osteneli”. 

2. E de necontestat ca cea mai dificilă zonă a cunoașterii e autocunoașterea.  Dificultatea  procesului vine din faptul ca subiectul și obiectul cunoașterii, cel ce cunoaște și cel cunoscut,  sunt unul și același, obiectivitatea fiind ușor de contestat în condițiile în care din interiorul unui sistem nu se pot face observații obiective.
În plus, în autocunoaștere fiind vorba de realități spirituale necuantificabile, e greu de definit, de cuprins înaripatul spirit uman.

Părinții Patericului debordează de realism când e vorba de autocunoaștere; Zaharia, supranumit „copilul bătrân” zice ca „omul sa stea împotriva lui însuși în toate”, iar  avva  Antonie,  în fata reproșului că și-a permis sa fie vesel cu ucenicii săi, zice ca omul trebuie sa fie asemenea unui arc, nici prea rigid, pentru a nu se rupe, nici prea moale, pentru a nu deveni nefuncțional. Curată lecție de management modern!

Același Antonie, întrebat în legătură cu recomandarea lui Iisus de a întoarce și celălalt obraz, realist spune „dacă nu poți sa întorci obrazul, măcar răbda prima palmă!”
Avva (părintele) Pimen, alt personaj din colecția amintită, întrebat în legătură cu conducerea  unor oameni zice „tot ceea ce poruncești fă tu mai întâi! Fii pildă,  nu legiuitor!”.  Curată lecție de leadership!

O carte e importantă dacă te pregătește pentru viată, dar ea e mai importantă în măsura în care te pregătește pentru moarte. Din aceasta perspectivă, Patericul e un manual  de  dezvățare  a  lucrurilor nesemnificative, a fleacurilor și a rigidităților, dar mai ales e un minunat însoțitor al sufletului către Marea Trecere…vei învăța din el cum  sa  trăiești frumos  și să mori fericit.

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on RedditEmail this to someone