Jurnalul Adelei. Reverie la început de an.

O reverie la început de an

Cum ar fi să fie un început care să te uimească sau contrarieze? Care sa demanteleze un colț din cupola lumii tale și sa te lase sa vezi iar cerul cu constelații inexpugnabile? Ai fi pregătit sa nu fii pregătit? Sa te întrebi: “Vai, ce minunăție mai este asta?” Sa fii tu necunoscătorul, nevolnicul, firavul?

Mai are cineva curajul sau smerenia surprizei sau a inefabilului?

Si atunci, împotriva curentului de petrecăreți exuberanți în rezoluții de început de An Nou, m-am hotărât sa merg putin înapoi. Spre trecut. Ca sa pot accepta prezentul, anul, ne-soluțiile, ce-ar mai fi de acceptat și cunoscut, ca sa-mi iau avânt, unul proaspăt si rece.

Si dintr-o data, ca într-o poveste, au venit toți la întâlnire, Toți…Ei toți, pe care i-am simțit, cu care poate m-am întâlnit aievea sau mai degrabă în viata inimii mele suspendate deasupra cerului, acela pe care îl vad doar cu ochii închiși… M-am bucurat ca nu a lipsit nici unul, ca de la o petrecere foarte minuțios organizata.

Războinicul, cu corpul de granit, cu mintea brici ca o lama noua, cu seducția cât un palat…Veni, vidi, vici… scris ca un tatuaj pe sufletul meu înlăcrimat și pe bicepsul lui proeminent…Cu el am stat la o cafea, la un restaurant liniștit. Fără luptă. Cu armurile la cuier. Pentru o data am fost politicoși și blânzi. O stare noua și speciala. Un zâmbet fără dinți la vedere. Fără competiție, concurs, olimpici. Fără războinici și zeițe…Doar doi oameni la taifas. era obosit. era iar om.

Amantul abisal, Dyonissos, zeul petrecerii și al hedonismului, îmbrățișând viata mai mult decât pe iubita lui, mai mult decât pe mine. Cu el am stat la un vin rosu, și aromat, și târziu. Nu-mi mai este frica sa vorbesc cu el despre ce iubim amândoi mai mult. Viata, caruselul și Bâlciul Deșertăciunilor? Nu mai trebuie să mă frământ dacă va fi vreodată un tată real pentru copiii imaginarului meu înfierbântat de a crea și procrea iubire, dacă nu va împleti cu mai multă plăcere părul altei Bacante brunete, iar nu părul meu blond.

Magicianul…Vaaai, cât l-am așteptat! Cred că în penultima viată am trăit ca într-un circ ambulant. A venit târziu și s-a jucat cu toate iluziile trapezistei care am uitat sa fiu. A scos vorbe nespuse și necunoscute din joben și flori răvășitor de înmiresmate dintre buzele strânse. Mi-a arătat constelații seducător de noi. Si stele căzătoare. Ploaie de stele căzătoare. Cate dorințe sa-ti mai pui? Cu Magicianul as sta într-un bistro. L-as invita la un beaujeaulais nouveau si am asculta Edith Piaf…Parce que je ne regrette rien…

Regele…The king…Sunt asa de sigură că as putea fi regină, încât discuția noastră este un sfat de seară, cât un regat întreg. I-as șterge oboseala de pe frunte cu o batista îmbibată în ambrozie și nectar, doar sa nu se mai vadă cutele atâtor îngrijorări importante și imediate. Lui i-as suspenda timpul pentru o oră, doar să-l las sa se odihnească la un pahar de șampanie. Regii pregătesc prințișorii sa devina prinți. Reginele nasc prințișorii. Regii poate ca încă iubesc reginele. I-as cauta o altă tânără regina, regelui meu.

Si cu toate aceste discuții înțelepte și drepte, și cu toate aceste fictive conversații în catedrale de suflet…S-a făcut foarte târziu. Si am uitat de bărbatul din vis, de Visător. Pentru ca aproape s-a estompat acum. Cel pe care imaginația mea l-a creat în secretul inimii ei. Dar pentru ca e trecut de miezul nopții, încă îl mai pot vedea într-un colt de oglinda, cu coada ochiului. Oare ce i-as spune Visătorului, dacă mi-ar veni în întâmpinare? “Iartă-mă! Am trăit fără tine toată viata mea. Ti se pare ciudat ca nu te-am recunoscut? Este oare vreun fel de a-ti spune cata tandrețe și bucurie îmi aduci? Oare mai sunt Visătoarea cu ochi azurii? Vrei sa ne plimbam în parc și sa aflam? Ce fel de minune ești tu, Visătorule?”

Asa ceva poate i-as spune, sau nu i-as mai spune nimic, pentru ca ar fi deja în mine, ar fi sufletul meu cu care port cele mai lungi conversații nevorbite…Este ce au pus toate personajele de la Masa Tăcerii Cavalerilor în el: forța, pasiune, entuziasm, ințelepciune…dar și faptul ca încă mai pot sa visez, cu ochii deschiși la lucruri noi și surprinzătoare. Poate ca am și eu putin praf magic rămas pe gene sau pe degete.

Poate ca sunt putin Magician sau Muza Post-Modernă. Dar Visătorul, c’est moi!…Si asta mă bucură!

Gata! Happy New Year!!! Happy New Year!!! As vrea sa fie un an plin de vise noi. De începuturi frumoase sau de continuări fericite. Pentru toți cei dragi, într-o constelație sau alta. Sau o călătorie magică, for better or worseSo help me, Life!

 

Adela Nour

Copilă nu Femeie, Prințesă nu Regină, Muritoare-Măturătoare de praf de stele, Nu ZânăFragilă nu voinică. Blândă nu bărbată. Duioasă și Sarcastică-reformată. Dramatică, elegiacă, nostalgică, exuberantă, naivă. Veselă rar și intens. Fericită iubită. Cel mai fericit Iubit. Visătoare  frecvent. Inteligentă nu înțeleaptă. Nesăbuită dansatoare. Îndrăgostită absurd. Romantică post modernă. Nevrotic inocentă.

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on RedditEmail this to someone